Mărturie incredibilă în cazul tânărului lovit de metrou în staţia Costin Georgian din Capitală. Băiatul care s-a aruncat în faţa garniturii a supravieţuit datorită unui voluntar de la Serviciul de Ambulanţă. Mihai Moldoveanu are 19 ani şi a ajuns primul la victimă. Eroul de la metrou a povestit momentele de groază într-un interviu pentru Observator.

Era ora 15 şi 25 de minute când Mihai Daniel Moldoveanu a primit alerta. O aplicaţie legată la serviciul de urgenţă 112 l-a anunţat că la staţia de metrou din apropierea blocului în care locuieşte, un tânăr a fost lovit de tren.

Articolul continua dupa recomandari

Voluntarul de 19 ani a ajuns primul la victimă.

MIHAI DANIEL MOLDOVEANU, voluntar: Mi-am scos lanterna, m-am pus pe burtă să fiu cât mai aproape de el şi am început să vorbesc cu el. L-am întrebat tot felul de banalităţi, cum îl cheamă, câţi ani are, fel de fel de chestii care să-l distragă de la ce i se întâmplase.

Aproape 10 minute, până când angajaţii Metrorex au oprit alimentarea electică a linilor de metrou, Daniel l-a ţinut treaz pe tânărul care se aruncase în faţa trenului. A fost şansa lui la viaţă.

MIHAI DANIEL MOLDOVEANU, voluntar: Trebuie să-l ţii cât mai mult de vorbă cu tine, astfel încât să nu se mai gândească la durere şi să devină inconştient sau mai rău de atât. Mi-a zis că nu ştie cum s-a întâmplat, nu ştie cum a ajuns acolo. Doar că îi este frig şi să-l scoatem mai repede.

După intervenţia de la metrou, Mihai Daniel Moldoveanu este considerat erou. Tânărul face voluntariat de la vârsta de 14 ani. A vrut să salveze vieţi, după ce mama lui a murit răpusă de cancer. Ambiţia lui l-a făcut cunoscut printre toţi angajaţii din sistemul de sănătate.

CRISTIAN GRASU, Secretar de Stat în Ministerul Sănătății: Pe la 16 ani, a avut o intervenţie după o alertă chiar în faţa blocului în care locuieşte, în sectorul 3, cu un bărbat de 40 şi ceva de azi, aflat în stop cardio-respirator.  El a început resuscitarea până la ajungerea echipajelor profesioniste şi omul a fost salvat, trăieşte!

Tânărul lovit de metrou este internat la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală. Starea lui este gravă. Programul Există un Erou în Fiecare funcţionează din 2013 în Bucureşti şi Ilfov. Şi are 5000 de voluntari. Iniţiatorii vor acum să îl extindă la nivel naţional.