Imagini revoltătoare la poarta unui stadion din România. Jandarmii au tinut la intrare un microbist, iar motivul este unul incredibil. Cu biletul în mâna, bărbatul, care voia să intre la meciul Stelei cu Rapid, a fost ironizat şi trimis, mai degrabă, la o piesă de teatru. Incidentul vine la scurt timp după ce, tot la un meci al Stelei, Jandarmeria a intervenit cu gaze lacrimogene într-un sector în care erau femei şi copii.

Incidentul a avut loc pe stadionul Electromagnetica din cartierul Ferentari. Bărbatul ironizat de oamenii legii a încercat să se întoarcă la tribune, după pauză, iar un jandarm i-a refuzat accesul, deşi omul avea biletul în mână. Un alt suporter a filmat întreaga scenă.

Articolul continua dupa recomandari

Scene de teatru absurd, crede bărbatul. Care a insistat să vadă şi a doua repriză a meciului dintre CSA Steaua şi ASF Rapid. Însă jandarmul are şi el o scuză. 

Nicu Vlăsceanu, suporter: "Am spus, dom`le, da-ne o explicatie logica de ce nu putem sa intram. Si a zis ca n-are cine sa rupa biletele."

Superiorii jandarmului au reacţionat cu un comunicat de presă.

"Fragmentul video nu prezintă întregul context în care are loc acel dialog, ci doar o parte. De aceea, după stabilirea tuturor detaliilor privind respectiva conversaţie, daca vor fi identificate aspecte care fac obiectul unor sancţiuni, vor fi dispuse și măsuri în consecință.", este răspunsul Jandarmeriei Române.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook