Principesa moştenitoare Margareta transmite, la şapte zile de la înmormântarea Reginei Ana, un mesaj în care le mulţumeşte românilor care au fost alături de familia regală, ea spunând că “iubirea, respectul şi admiraţia cu care românii au condus-o pe ultimul drum” pe regină îi dau “sporită speranţă pentru viitor”.

“Acum, la şapte zile de la însoţirea mamei mele, Regina Ana, pe ultimul său drum, doresc să vă adresez din inimă, fiecăruia dintre cei care ne-aţi stat alături, calde mulţumiri. Tuturor celor care aţi trimis mesaje de condoleanţe, celor care aţi aprins o lumânare şi aţi adus o floare, tuturor celor care aţi vărsat o lacrimă şi celor care v-aţi îndreptat cu gândul către familia noastră, vă trimit recunoştinţă. Ne-aţi însoţit, pe surorile mele şi pe mine, în acestă călătorie a durerii. Şi ne-aţi ajutat să fim mai puternice”, transmite Principesa Margareta într-un mesaj postat sâmbătă pe Facebook.

Articolul continua dupa recomandari

Ea spune că funeraliile Reginei Ana au pus împreună, sub semnul Coroanei, România şi Republica Moldova, Biserica Ortodoxă şi cea Catolică, sufletele şi năzuinţele românilor din întreaga lume.

“Cu toţii am fost, în aceste zile, în comuniune, mândri, îndrureraţi şi înălţaţi spiritual. Cu ani în urmă, tatăl meu spunea că cea mai frumoasă coroană regală este încrederea şi dragostea românilor. Regina Ana a fost un exemplu de devotament faţă de Rege şi Naţiune. Iubirea, respectul şi admiraţia cu care românii au condus-o pe ultimul drum ne dau sporită speranţă pentru viitor”, adaugă Custodele Coroanei române.

Regina Ana, în vârstă de 92 de ani, a murit în 1 august şi a fost înmormântată în 13 august, la Curtea de Argeş.

Necropola Regală de la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş unde se află mormântul Reginei Ana va fi deschisă publicului începând de sâmbătă, până la parastasul de 40 de zile, fiind oficiate slujbe în fiecare zi, a declarat, vineri, pentru News.ro consilierul eparhial Caliopie Ichim, responsabil de sectoarele economic-financiar şi construcţii bisericeşti din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.