Încă un medic fals a fost descoperit în Bucureşti. O femeie care terminase doar facultatea de Medicină, fără să obţină şi o specializare, este acuzată că a tratat timp de 25 de ani paciente. Pretindea chiar că este specialist în infertilitate şi elibera reţete fără parafă. Lucra într-un apartament transformat în policlinică. Vineri au descins inspectorii DPS, dar au găsit uşile închise.

Florica Trandafir îşi deschisese o policlinică într-un apartament cu 4 camere, aflat în sectorul 6 al Capitalei şi nu funcţiona de ieri, de azi, ci de 25 de ani.

Articolul continua dupa recomandari

Împotriva falsului medic există postări online încă din 2007 

Una dintre vecinele falsului medic recunoaşte că s-a tratat ginecologic la ea, iar alta spune că avea de mult dubii, din momentul în care un avort ar fi mers prost.

Însă forumurile sunt pline de mărturii ale celor care s-au tratat la cabinetul Floricăi Trandafir. 

"Despre doctor Trandafir am auzit nişte lucruri absolut şocante. Verişoara unei bune prietene s-a tratat la ea şi s-a nenorocit, ca să zic aşa. A tratat-o timp de un an şi, după ce nu i-a spus nimic din tot ce-i făcea, s-a trezit ca este complet dereglată hormonal, iar copil nici gând", este doar una dintre mărturiile online.

Postările sunt însă din 2007. De atunci nimeni nu a luat nicio măsură şi nici nu s-a sesizat cineva. 

Falsul medic, verificat de DSP şi de Colegiul Medicilor

"Dacă dai o căutare pe net cu numele ei, o să vezi că e o mare impostoare. Face tratamente de sterilitate şi nici măcar nu e doctor ginecolog. E o amărâtă de doctor generalist", este o altă mărturie online.

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: Acel medic presupus fals nu avea cod de parafă de la DSP şi îi trebuia şi un certificat de liberă practică de la Colegiul Medicilor, pe care am înţeles că nu îl are. Doar cabinetul respectiv funcţiona pe baza unei autorizaţii legale 

Gheorghe Borcean, preşedinte Colegiul Medicilor din România: Pentru medicina de familie, începând din 2005, ca să devii specialist trebuie să faci un rezidenţiat. Sub nicio formă nici atunci, nici acum, cel care a absolvit facultatea şi este posesor doar al licenţei de absolvire a facultăţii nu poate să se erijeze în aceea de a fi medic de o specialitate sau alta 

Acum, Colegiul Medicilor a decis să o investigheze. 

Şi inspectorii DSP au venit vineri dimineaţă în verificări la cabinet. Nu au găsit pe nimeni, aşa că se vor întoarce luni. Investigaţia autorităţilor a început de la un articol publicat în recorder.ro.