Un ortoped de gardă la Spitalul Floreasca din Capitală a fost filmat de un pacient căruia îi cere socoteală, pentru că nu respectă rândul celor veniţi la spital, la urgenţă.

Pacientul, care venise la spital cu o rană infectată la picior, îi reproşase medicului că a aşteptat 40 de minute, însă - atunci când i-a venit rândul, la control a intrat un alt bolnav.

Articolul continua dupa recomandari

Acesta era soţul unei asistente, aşa că doctorul ar fi considerat că are prioritate. În momentul în care s-a confruntat cu bărbatul nemulţumit, medicul i-a dat cu palma peste telefon şi l-ar fi anunţat că îl va consulta când va avea chef.

Reprezentanţii Spitalului Floreasca nu au oferit nicio explicaţie pentru atitudinea doctorului.

Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, a declarat că imaginile vor fi analizate, iar - în cazul în care conducerea spitalului va ajunge la concluzia că medicul a încălcat normele de etică profesională - se vor lua măsurile necesare.