Martorii tragediei de pe lacul Ghioroc, din Arad, unde două tinere de 24 și 26 de ani au murit după ce mașina în care se aflau a plonjat în apă, de la o înâlțime de aproximativ 25 de metri, fac dezvăluiri cutremurătoare.

Adelina și Laura se aflau, împreună cu alți doi tineri, într-un BMW cu care s-au plimbat în seara zilei de duminică pe malul lacului Ghioroc, situat la aproximativ 25 de km de Arad.

Articolul continua dupa recomandari

Zona frecventată de tineri, pentru drifturi

Potrivit primarului comunei Ghioroc, Popi-Morodan, zona este frecventată de tineri, care fac drifturi cu mașina. 

„Noi nu avem treaba lor, dar să nu își pună nici viața lor în pericol și nici pe a altora. La noi vin foarte mulți tineri și le transmit să se simtă bine, dar cu cap. Nu poți să mergi cu viteză prin jurul lacului, nu știi ce se poate întâmpla”, a declarat primarul, citat de aradon.ro.

Se pare că cei patru tineri erau pe Plaja Ghioroc și undeva, în jurul orei 19:00, au pornit cu mașina spre Plaja „Las Vegas”. Au ajuns și la intrarea în Plaja „Las Vegas”, dar aici era închis. Au mai făcut câteva drifturi în dreptul intrării și au pornit pe malul sudic, cel opus Plajei Ghioroc. Acolo, pe câmp, au mai făcut câteva drifturi, iar dintr-odată, din cauza unui dâmb aflat exact pe coastă, mașina s-a ridicat într-o parte.

Doua tinere au murit in tragedia de pe lacul Ghioroc, din Arad

Mașina s-a rostogolit în apă de la 25 de metri înălțime

Roata BMW-ului nu a mai atins pământul ca să schimbe direcția mașinii și astfel a căzut pe coastă, rostogolindu-se direct spre apă.

După ce mașina s-a rostogolit, cei doi băieţi au reușit să iasă din mașină și să ajungă la mal.

Primarul din Ghioroc susține că, de pe malul opus, mașina a fost văzută plutind timp de câteva minute de către oamenii care făceau baie.

Dar că, din păcate, tinerii care au reușit să se salveze nu au mai intervenit în niciun fel pentru salvarea fetelor.

Un șofer care trecea prin zonă i-a întrebat dacă totul este în ordine, iar aceștia i-au arătat lacul și i-au spus că o mașină cu două fete este în apă. „Au murit, au murit”, ar fi spus aceștia.

Șoferul mașinii a sunat un angajat de la Plaja „Las Vegas”, Ionuț, care a fugit spre locul accidentului și a apelat 112.

Acesta povestește că cei doi tineri, unul de 18 ani, celălalt de 31 de ani, păreau hipnotizați, blocați, și chiar băuți sau sub efectul unor substanțe psihotrope.

Scoase din apă după zeci de minute

Ionuț a povestit, pentru sursa citată, ce s-a întâmplat apoi.

El s-a dezbrăcat și a sărit în apă, scufundându-se de mai multe ori. Maşina era aşezată pe-o parte, cu spatele înspre mal, la aproximativ patru metri de mal și doi metri adâncime.

Din păcate, Ionuț nu a reușit să scoată nicio fată din mașină. Peste aproximativ 15 minute de la apelul la 112 a apărut o mașină a pompierilor.

Unul dintre ei s-a dezbrăcat și a intrat în apă cu Ionuț pentru a prinde un cablu de roata găsită de Ionuț, mașina fiind trasă cu trailerul din apă.

Prima fată scoasă a fost Adelina. Aceasta ea întinsă înspre bordul mașinii cu una din mâini spre parbriz, semn că ar fi luptat să iasă din mașină. Laura, era pe locul din dreapta, cu centura pusă, cu buzele învinețite și fără suflare.

„Nu înțeleg: dacă s-au salvat pe ei, de ce nu au sărit și după fete? Erau pur și simplu blocați! Unul dintre ei nici nu mai știa cum o cheamă pe prietena lui. Dumnezeu să le ierte pe cele două tinere și să îi aline pe părinți! Nu am putut să dorm toată noaptea. Mă tot întreb dacă nu cumva puteam să fac mai mult decât am făcut, îmi pare rău că nu am reuşit să scot măcar una dintre tinere. Sunt și eu tată…”, a spus Ionuț pentru aradon.ro.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook