O mărturie cutremurătoare vine de la Suceava, acolo unde pandemia face ravagii. O asistentă, internată în spitalul în care până mai ieri îi ajuta pe alţii să se facă bine, ne povesteşte cum nepăsarea sistemului i-a răpit soţul. Femeia s-a îmbolnăvit - e unul dintre cele 83 de cadre medicale confirmate pozitiv. Dar până să fie testată, a mers acasă. Şi, fără să ştie, a dus boala necruţătoare cu ea. I s-au îmbolnăvit şi soţul, şi fiica. Azi-dimineaţă soţul ei a pierdut lupta cu boala. La ora 17, autorităţile au comunicat sec: A fost înregistrat decesul numarul 14. Este vorba de un bărbat de 52 de ani internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Suceava. Orice comentariu e de prisos.

Reporter: Ce s-a întâmplat cu soţul dumneavoastră?

Articolul continua dupa recomandari

Asistentă: A murit azi dimineaţă.

Reporter: Era internat în spital?

Asistentă: Da. Sunt eu, fata mea şi era şi soţul meu.

Reporter: Dar el de ce era internat în spital?

Asistentă: Eu am luat de la serviciu probabil şi-am ieşit pozitivă şi au făcut şi ei un pic de febră. Deci ne-am internat toţi duminică seara. Şi el avea o saturaţie mai proastă aşa, că aşa avea. Şi probabil a luat de la mine virusul ăsta şi i-a afectat saturaţia, respiraţia şi plămânii şi a murit azi dimineaţă.

Reporter: Dumnezeu să-l ierte! Câţi ani avea soţul dumneavoastră?

Asistentă: 52 de ani.

Reporter: Era cunoscut cu alte afecţiuni, cu alte boli?

Asistentă: Nu. Cu o insuficienţă venoasă.

Reporter: Cred că treceţi prin clipe cumplite în momentele astea.

Asistentă: Nu pot. Nu pot să povestesc.

Reporter: Dumneavoastră când aţi fost testată şi când v-a ieşit rezultatul pozitiv?

Asistentă: Noi sâmbătă. Ne-a chemat tot spitalul să venim, duminică m-am simţit rău, n-aveam rezultatul şi făcuse şi soţul meu şi copilul febră. Eu am făcut mai puţin. Eu am făcut până în 38, dar soţul meu a făcut un 39 joi şi fata mea 38. Şi de-asta am venit cu toţii să fim siguri. Şi după ce ne-a văzut doamna doctor, duminică ne-am simţit mai rău. Deci eu nu mă simţeam atât de rău, dar după ce mi-au luat probe, m-am simţit mai rău. Şi-am venit duminică seara şi ne-am internat toţi trei. Şi noi suntem mai bine. Dar ieri, ieri de dimineaţă de pe la patru aşa mi-a zis să vorbesc cu fratele meu să aibă grijă de copil. :i am căutat, că o vrut să se ducă el. Şi-apoi l-au luat ei, l-au dus la reanimare.

Reporter: Dumneavoastră cum credeţi că aţi luat virusul doamnă?

Asistentă: Păi cum l-au luat toate fetele din spital, cum? Nu ştiu. Dar peste 90 la sută aproape suntem asistente şi medici, da?

Reporter: Dar aţi avut mănuşi, măşti, vi s-a zis că trebuie să purtaţi?

Asistentă: Nu au fost tot timpul mănuşi şi măşti. Nu. N-au fost tot timpul, că era criză şi nu ştiu. Aşa a fost.

Reporter: Dar vi s-a zis care sunt pacienţii pozitivi, vi s-a zis să aveţi grijă cu ei, s-a ştiut care sunt acei pacienţi?

Asistentă: Nu s-a ştiut. Eu lucrez pe compartiment hematologie la medicină internă, eu lucrez pe leucemii, lucrez destul de precaut şi pe medicină internă la noi nu. N-am avut pe secţie aşa ceva. Dar de la noi de pe secţie 80%, şi asistenta şefă, şi medicul şef de secţie e bolnav şi asistente foarte multe, zeci, eu cred că toate suntem internate că au calculat atâtea cazuri pozitive.

Reporter: Şi sunt dintre cadre medicale pozitive care lucrează şi acum?

Asistentă: Nu. Pozitive nu. Nu lucrează. Doar care nu le-a venit testul, că probabil nu le-a venit testul. Care-s pozitivi nu mai lucrează niciunul, nu.

Reporter: Deci dumneavoastră spuneţi că nu ştiţi să fi intrat în contact cu vreun bolnav pozitiv.

Asistentă: Nu, nu, nu. Eu chiar stau, doamnă, eu stau chiar în spatele spitalulul. Eu în afară de spital-casă nu am. Nici nu am intrat în contact cu străini veniţi din, nu ştiu. Aşa a vrut probabil Dumnezeu să mi-l şi ia, nu ştiu. Nu ştiu, aşa a fost să fie.