Marius Alin Marinică, un tânăr de 27 de ani, se afla la volanul maşinii sale, un Volkswagen Golf, şi circula prin Pesarona, în direcţia Ca 'Nani di Jesolo, iar la un moment dat s-a angajat într-o depăşire periculoasă, provocând un accident rutier care s-a soldat cu patru morţi.

El spune că circula cu 80 de kilometri la oră, iar tot ce a înţeles din depăşirea pe care a făcut-o a fost că a lovit uşor, cu oglinda laterală, maşina care venea din sens opus, fiind cu totul neştuitor despre tragedia care se producea în urma sa.

Articolul continua dupa recomandari

Marius, românul care a provocat tragedia cu 4 morţi din Italia, credea că doar a lovit uşor oglinda laterală

Marius Alin Marinică a fost identificat a autor al tragediei care a avut loc în nordul Italiei, în care şi-au pierdut viaţa patru tineri italieni, scrie cotidianul italian ilgazzettino.it.

Tânărul de 27 de ani se afla la volanul maşinii sale, când a făcut o depăşire riscantă, în urma căreia maşina care se apropia din sens opus şi pe care el susţine că a lovit-o uşor cu oglinda laterală, a derapat pe şosea încercând să evite un impact frontal, răsturnându-se într-un canal cu apă.

Românul şi-a continuat drumul, văzând că oglinda este întreagă şi gândindu-se că doar a lovit-o uşor, dar neştiind de tragedia care se desfăşura în urma depăşirii sale.

Marius Alin Marinică a fost prins ulterior, datorită informaţiei oferite de un martor la eveniment, care a reţinut numărul de înmatriculare al maşinii românului.

"Mai bine muream eu"

"Era mai bine dacă muream eu", a spus tânărul de 27 de ani, în fața carabinierilor care au mers să-l ridice de acasă, în jurul orei 5 dimineața, după ce l-au identificat pe baza numărului de înmatriculare al maşinii.

Povestea lui Marinică este susţinută şi de prietenul care se afla în mașină cu el, care a declarat că era ocupat cu telefonul mobil și nu văzuse nimic. De asemenea, el pretinde că a auzit zgomotul de lovire a oglinzii, nu s-a rupt, versiune pe care anchetatorii nu par să o ia în calcul.

Etilotestul a arărat o valoare de 0,5

Marius Alin Marinică a fost, de asemenea, supus examinărilor pentru a determina nivelul alcoolului din sânge, care, în jurul orei 7 dimineaţa, a fost de 0,5 grame pe litru, deci sub pragul pedepsei, nu numai celei penale (care este de 0,8 ), dar și celei administrative.

În consecință, circumstanța agravantă a conducerii în timp ce era în stare de ebrietate nu a fost contestată, în lipsa unor dovezi că avea aceeaşi alcoolemie în momentul producerii accidentului.

El va fi interogat de anchetatori în cursul zilei de mâine, aflându-se momentan în arest la domiciliul, la locuinţa sa din Musile.

Marinică este apărat de avocatul Rodolfo Marigonda şi este acuzat de crimă multiplă și fugă de la locul accidentului, infracțiuni pentru care riscă o pedeapsă de aproximativ zece ani de închisoare.