Începe "Marea Consolidare" în Bucureşti. Iar de pe urma ei, profită speculanţii. Apartamentele în blocurile cu bulină se vând cu mult sub preţul pieţei. Iar cine scoate banii acum, vinde mai târziu, după reparaţii, la preţuri şi de trei ori mai mari. Primăria Capitalei a alocat 10 milioane de euro din bugetul local pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic. 

Suntem în Piaţa Universităţii. Kilometrul 0 al Bucureştiului. Şi o zonă extrem de periculoasă în caz de cutremur. De zeci de ani, Luminiţa Bădulescu se-ntoarce acasă cu frica-n sân. Blocul de pe strada Batiştei în care locuieşte e unul dintre cele câteva sute cu bulină roşie din Capitală, adică riscă să se prăbuşească la un seism puternic. Locatarii au încercat să îl consolideze de unii singuri, dar, în zadar. Din cele 26 de apartamente ale clădirii, doar şapte sunt locuite.

Articolul continua dupa recomandari

Proprietarii vor să vândă sau să închirieze. Am sunat şi noi la anunţul afişat la vedere, pe una dintre ferestre. 

- Preţul apartamentului este de 85.000 de euro, discutabil. Apartamentul se află într-un bloc cu risc seismic.
- Şi pentru asta mai lăsaţi la preţ?
- Da, da. Se mai discută. 

Se discută într-o zonă în care preţurile sunt, cel mai des, nenegociabile. Un astfel de apartament, cu patru camere, costă în centrul Bucureştiului peste 200.000 de euro. Şi totuşi, cine cumpără? "Multă lume a achiziţionat astfel de apartamente, în blocuri cu risc seismic, cu o mică investiţie au putut să le aducă la un standard şi să le închirieze. Majoritatea acestor apartamente au fost investiţii pentru a colecta la o chirie." 

După consolidările promise de primărie, speculanţii vor face aşadar bani frumoşi. Iar lucrările au început deja. În ciuda problemelor. 

În prezent, în Capitală sunt peste 170 de clădiri încadrate în clasa 1 de risc seismic, peste 300 de clădiri au risc seismic 2 şi alte 95 încadrate la risc seismic 3, în vreme ce 6 au risc seismic 4. Asigurătorii au însă o listă mult mai lungă.