E forfotă mare în livezile de pruni din Ardeal. Cu mic cu mare, toată lumea culege şi fructele cele mai mari şi mai coapte. Din ele, gospodinele vor face unul dintre preparatele favorite ale locuitorilor din această parte de ţară: magiunul de prune.

Cum se crapă de ziuă, gospodinele pregătesc târnele şi găleţile. Urmează o zi lungă, cea în care se aprind focurile şi se pune la fiert silvoizul. Dar până atunci trebuie adusă materia primă: prunele grase şi dulci.

Articolul continua dupa recomandari

Cu fructele culese, femeile se întorc acasă. E timpul pentru operaţiunea migăloasă de curăţare şi porţionare a acestora. În timp ce femeile se ocupă de prune, bărbaţii aprind focurile sub ceaune.

Rând pe rând prunele ajung în ceaun unde sunt lăsate la înmuiat, la foc tare. Odată dulceaţa eiberată, focul se mai domoleşte, iar pentru femei e timpul pentru o scurtă pauză.

Tradiţia făcutului de silvoiz s-a păstrat peste ani. Bătrânele satului îşi aduc aminte cu emoţie de vremurile în care tot satul se aduna să facă magiunul fără zahăr.

Gospodină: Aduceam o căldare, aproape tot satul făcea cu ea ca nu aveam şi puneam prunele cand ne dadea. Daca aveam randul noaptea, noaptea faceam toata seara silvoiz. Dupa aia terminam silvoizul, apoi venea alt vecin.

Magiunul de prune fierbe cât e ziua de lungă, până să fie gata de pus la păstrare.

Gospodinele sting focul abia atunci când magiunul este atât de legat încât nu cade de pe lingură. De acum delicatesa este pusă în vase speciale şi aşezată în cămară la păstrare.

Secretul unui silvoiz bun stă în dulceaţa prunelor şi în răbdarea gospodinelor. Cum magiunul nu conţine nici un gram de zahăr, timpul de fierbere al fructelor este foarte lung. Dar gustul natural al silvoizului merită efortul depus.