Magistraţii Consiliului Superior al Magistraturii se declară îngrijoraţi în urma discursului susţinut de premierul Viorica Dăncilă, miercuri, în Parlamentul European, în cadrul dezbaterii pe tema statului de drept în România, unde s-a vorbit despre reforma justiţiei, modificările la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.

"Secţia pentru procurori, cu majoritate, a luat act cu îngrijorare de declaraţiile publice ale prim-ministrului din data de 3 octombrie 2018, din plenul Parlamentului European, privind funcţionarea sistemului judiciar din România. Acreditarea ideii că prin îndeplinirea de către procurori a obligaţiei legale de a înregistra orice sesizare adresată de justiţiabili, inclusiv plângerile vizând magistraţii (peste 99% din aceste dosare penale au la bază o astfel de modalitate de sesizare), se creează un sistem de presiune asupra magistraţilor vizaţi de aceste plângeri reprezintă o afirmaţie gravă, nesusţinută factual şi nepermisă într-un stat de drept. Atribuirea unor conotaţii negative generale soluţiilor de achitare, care în România se încadrează în limitele normale la nivel european, este un demers de natură a decredibiliza întreaga activitate a Ministerului Public", se arată într-un comunicat al CSM.

Articolul continua dupa recomandari

Secţia pentru procurori a CSM subliniază că toate probele administrate în cursul urmăririi penale sunt supuse evaluării, sub aspectul legalităţii, numai judecătorilor.

"Afirmaţia că soluţiile pronunţate de magistraţi s-ar dispune dincolo de o astfel de evaluare făcută exclusiv de judecători, în afara cadrului legal ori ca efect al unor presiuni de orice natură, are un real potenţial de afectare a independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei. Secţia asigură că procurorii îşi exercită atribuţiile în conformitate cu rolul lor constituţional de apărare a ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, având ca unic temei legea. Secţia pentru procurori reiterează imperativul unui mesaj public echilibrat şi responsabil care să consolideze încrederea cetăţeanului în actul de justiţie, îndatorire care revine deopotrivă tuturor reprezentanţilor instituţiilor publice", a conchis CSM.

Viorica Dăncilă a participat, miercuri, la dezbaterea din Parlamentul European pe tema statului de drept din România, unde a susţinut un discurs în care a apărat reforma legilor justiţiei din România şi activitatea Jandarmeriei din 10 august, cerând oficialilor europeni să nu interzică în România lucruri permise în alte state europene.