Puţini mai ştiu câte beneficii are măcrişul şi că este un adevărat medicament pentru sănătate! Demult, această plantă era cunoscută ca remediul perfect pentru detoxifiere, însă în prezent este aproape dată uitării. O mai cultivă câţiva oameni, la Târgu-Mureş. Cum este sezonul ei, supele sau salatele cu frunze de măcriş sunt preparatele perfecte, în perioada de post.

Pentru cei mai mulţi, măcrişul este o simplă buruiană pe care o smulg din pământ, fără să-i ştie calităţile. Alţii însă au preluat tradiţia de secole şi îl folosesc în supe ori ca umplutură pentru plăcinte. Sau pur şi simplu îl mănâncă crud, în salate.

Articolul continua dupa recomandari

Mulţi sunt sceptici, pentru că măcrişul, spre deosebire de alte verdeţuri, are un gust acrişor. Dar cine îl pregăteşte des acasă îi cunoaşte beneficiile.

Reţeta este foarte simplă. Mai întâiu se fierb bine frunzele, apoi se amestecă un ou cu lapte şi totul se toarnă în supă. Iar la sfârşit, puţin usturoi dă o savoare specială.