La o lună de când au început lucrările la linia ferată care ar trebui să lege centrul Bucureştiului de aeroportul Otopeni, un hotel şi proprietara unei case au reuşit să oprească lucrările pe anumite porţiuni.

Sunt slabe şanse ca toată linia ferată să fie gata la timp, adică în mai, anul viitor.

Articolul continua dupa recomandari

Linia ferată Centru - Otopeni va fi gata în primăvara anului viitor

Oficialii CFR şi ai ministerului Transporturilor şi-au luat angajamentul că linia ferată va fi gata în primăvara anului viitor când zeci de mii de suporteri vor veni la meciurile Campionatului European de Fotbal, care vor fi organizate în Capitală. Dacă nu va fi gata, atunci meciurile s-ar putea suspenda.

Pentru că îi va trece trenul prin jumătate de curte, CFR i-a oferit Roxanei Mărăşoiu 34 de euro pe metrul pătrat. Doar pentru bucata afectată de linia ferată suspendată. Însă judecătorii Curţii de Apel i-au dat dreptate femeii.

Gina Vacariu, reporter Observator: "Gândiţi-vă că proprietarii acestei case vor dori să iasă din locuinţă la 5 metri distanţa şi la 7 metri înălţime va trece, pe desupra va trece trenul. Deocamdată, porprietarii au reuşit să sisteze exproprieri. Proiectul este blocat, dar nu se ştie ce se întâmpla până la urmă"

Lucrările nu pot continua deocamdată, pentru că trepidaţiile, poluarea fonică şi praful ar afecta viaţa familiei.

Roxana Mărăşoiu, proprietara unei case din Otopeni: "Eu le-am oferit şi casa asta ca donaţie. Oare ei ar locui în casa asta? Bineînţeles că nu, întrebarea a fost frontală"

Proprietarii unui hotel din faţa aeroportului au reuşit, deopotrivă, să oprească exproprierile, tot în instanţă.

Gina Vacariu, reporter Observator: "Un pilon al pasarelei pe care trece trenul ar trebuie să fie chiar în locul acelui hotel. Doar că proprietarii au reuşit să suspende exproprierile, şi demolarea implicit. Între timp, muncitorii lucrează în faţa aeroportului Otopeni"

Decizia instanţei, în ambele cazuri, poate fi atacată de CFR Infrastructură în 5 zile. Chiar şi aşa, până la o sentinţă definitivă poate dura şi mai bine de un an, spun avocaţii. Iar linia ferată are şanse tot mai mici să fie gata la timp.

Adrian Cuculis, avocat:  Dacă CFR are de gând să respecte hotărârea, şi trebuie să o respecte, vom avea până în mai anul viitor doar jumătate din calea ferată ca infrastructură. CFR are două variante: să suspende lucrările CUT Fie să vină, să modifice proiectul şi să meargă mai departe cu lucrările.

Trenul spre Otopeni va pleca din Gara de Nord, Chitila Sud, Mogoşoaia. Apoi pe o linie ferată supraterană, pe DN1, va trece prin curţile mai multor locuitori ai oraşului Otopeni. Apoi va ajunge până în parcarea terminalului Sosiri.

Mihaela Dinu, proprietara unei case din Otopeni: "- Cum o să faceţi cu acordul în curte? - Au zis să le cerem voie şi să vadă dacă sunte de acord, dacă nu să îi dăm în judecată"

Deocamdata, nici şeful CFR infrastructura şi nici ministrul transporturilor, Răzvan Cuc nu au comentat situaţia.