Lucrările pe Autostrada Soarelui au fost finalizate, au anunţat, joi, reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care au precizat că valoarea reparaţiilor depăşeşte 204.000 lei. Porţiunea cea mai degradată a fost cea cuprinsă între Bucureşti şi Fundulea, unde lucrările efectuate de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Bucureşti, pe suprafaţă însumată de peste 2.000 de metri pătraţi, au costat aproximativ 116.000 de lei, fără TVA.

Potrivit CNAIR, regionalele Bucureşti şi Constanţa au finalizat, joi, lucrările de reparaţie pe o suprafaţă însumată de 6.000 metri pătraţi de sistem rutier degradat, pe A2.

Articolul continua dupa recomandari

Lucrările s-au desfăşurat între 1 şi 26 aprilie, au costat aproximativ 204 mii lei, fără TVA şi au fost efectuate în regie proprie de cele două Regionale ale CNAIR.

”Porţiunea cea mai degradată a fost cea cuprinsă între Bucureşti şi Fundulea (km 12- km 36), unde lucările efectuate de DRDP Bucureşti, pe suprafaţă însumată de peste 2.000 de mp, au costat aproximativ 116 mii lei, fără TVA. Pe acest sector de drum, se vor face permanent revizii şi se va interveni ori de câte ori va fi nevoie, deoarece se estimează că suprafaţa asfaltică va mai suferi degradări în zona rosturilor plăcilor de beton din care sunt construiţi cei 24 de km ai autostrăzii, cuprinşi între Bucureşti şi Fundulea”, anunţă CNAIR. 

Compania anunţă că, pentru ca această problemă să fie definitiv remediată, intenţionează să demareze din toamna acestui an o serie de lucrări care presupun inclusiv frezarea betonului pe o adâncime de 8 cm şi aşternerea unui nou covor asfaltic.

Lucrările se vor desfăşura etapizat, pe o perioadă de 3 ani şi vor costa aproximativ o sută de milioane de lei.

Sursă: News.ro