La secţiile de votare, sute de români au mers ca-n zi de sărbătoare. Costumul popular a fost purtat cu mândrie în regiuni istorice. În Maramureş şi în Moldova, oamenii au ţinut să păstreze o tradiţie importantă. Înainte de vot, au participat la slujba de duminică.

Suntem în sudul judeţului Botoşani, în comuna Tudora. Aici, pentru familia Maxim, ziua votului este prilej de sărbătoare. 

Articolul continua dupa recomandari

Mihai Maxim, localnic: Ne-am luat straiele cele bune. Aşa e normal şi frumos. Noi întotdeauna le-am iubit şi le iubim

Abia după ce şi-au pus cămaşa, brâul, pieptarul şi şi-au luat chiar şi traista, oamenii au pornit pe jos spre secţia de vot.

Ţăranii au făcut drumul la pas. Pe uliţe, au îndemnat lumea care le-a ieşit în cale să o ia spre cabinele de votare. 

Ţinuta a fost imediat remarcată. 

Şi la o secţie de vot din Ţara Oaşului, portul tradiţional a făcut furori. 

Costumul îmbrăcat la hore, la biserică sau la nuntă a fost astăzi purtat cu mândrie de aceste două surori şi de mama lor. 

Pentru România, a venit de peste Prut, ca să voteze la Iaşi, şi Ludmila. Un meşter popular din Chişinău.

Ludmila, româncă de peste Prut: Fiind şi cetăţean al României, trebuia să-mi fac datoria de cetăţean. Să facem totuşi o unire frăţească. Parcă suntem fraţi, dar parcă tot suntem separaţi

Îmbracat în ie, cu bundiţă şi căciulă tradiţională a mers să pună ştampila pe buletinul de vot şi un bărbat care de câţiva ani şi-a redescoperit pasiunea pentru olărit. 

Cristian Munteanu, olar: Este important ca atunci când reprezentăm România sau când este un eveniment legat de ţara noastră să fim îmbrăcaţi în costum popular

Portul popular face parte din cultura română, identitatea unei ţări care astăzi îşi decide viitorul.