De zeci de ani, omul sculptează obiecte de decor, piese de mobilier şi chiar porţi sau stâlpi pentru garduri. Curtea i-a devenit atelier. Acolo îşi petrece aproape tot timpul, ca să poată termina toate comenzile. Reporterii Observator i-au trecut pragul şi nu mică le-a fost mirarea când au văzut că omul a creat fiecare colţişor al casei cu propriile mâini.

În casa lui din localitatea mureşeană Dulcea, Petruţ Chirteş ne primeşte aşa cum se cuvine: în costum popular şi gata să ne împărtăşească toate tainele sculpturii, alături de soţia lui.

Articolul continua dupa recomandari

Petruţ Chirteş, meşter local: De la şapte ani încolo de la un bătrân care a fost vecin cu noi tot timpul eram lângă el când aveam timp liber şi am învăţat meşteşugul.

Magda, sotia meşterului: Amândoi ca doi pensionari ne apucăm şi facem tot felul de lucrări, aici ce se vede în casa asta sunt făcute de mâna noastră. 

Obiectele create de cei doi durează şi o viaţă. În spatele fiecăruia se ascund, însă, zile sau chiar luni întregi de muncă.

Petruţ Chirteş, meşter local: Un pat îmi ia cel puţin trei zile de lucru, cu pregătitul materialului.  Panoul când il pun la presat tebuie să-l țin 24 de ore, pe urmă îl formez, îl desenez, îl sculptez cum îmi trece mie prin cap.

De o vreme încoace, meşterul a început să contruiască vecinilor garduri din stejar, cu motive tradiţionale. Supărat că porţile şi stâlpii din fier de la intrarea în curţi strică imaginea satului tradiţional. Iar totul costă la jumătate faţă de preţul din magazine.

Munca nu e însă în zadar. De ani întregi, omul are clienţi fideli, care sunt atraşi de obiectele create cu migală, din frasin, ulm sau fag.

Petruţ Chirteş vrea acum să lase obiceiul moştenire copiilor săi. Preţurile obiectelor create de el încep de la 50 de lei şi pot ajunge până la 4 mii de lei, în cazul mobilei din lemn de esenţă tare.