Legumele româneşti vor fi scumpe şi la vedere, şi la preţ. O spun agricultorii - rămaşi şi în acest an, la mila vremii. Gerul din martie le-a distrus solariile, aşa că producţia de roşii, ardei sau castraveţi va fi mai mică, iar preţul l-ar putea depăşi pe cel al importurilor. Şi seceta face ravagii pe câmpuri. Culturile de toamnă ar putea avea de suferit.

La început de mai, castraveţii ar trebui să fie numai buni pentru salată. Însă acum două luni a venit, brusc, viscolul. 

Articolul continua dupa recomandari

Florica Stan, agricultor: "Normal ar trebui să fie cu jumătate de metru mai mari decât ăştia de pe margine, ca să fie cum ar trebui planta. Se vede că nici nu rodeşte cum trebuie. Vedeţi, mulţi dintre ei se usucă, se fac galbeni din cauza frigului."

În solariile din Vidra, judeţul Ilfov, agricultorii au fost nevoiţi să replanteze legumele, după ce gerul a distrus răsadurile. 

Gheorghe Antonescu, agricultor: "Din cauza infiltraţiei apei, au fost probleme şi roşiile au mană de la umiditate. În zona asta, am avut pierderi. Am folosit nişte rumeguş, după cum observaţi, ca să absoarbă apa din sol mai repede, ca să putem să replantăm ceva."

La roşii, producţia va fi cu 40% mai mică faţă de anul trecut, estimează agricultorii. Castraveţii ar putea fi şi mai puţini. La jumătate faţă de 2017. Probleme sunt şi la ardeii din soiuri româneşti.

Iar diferenţele se vor resimţi în portofele. Legumele româneşti ar putea fi mai scumpe decât de la străini. Roşiile ar putea costa în jur de şapte lei kilogramul.

Probleme sunt şi pe câmp. Însă, din cauza secetei instalate încă din luna aprilie. Grâul, porumbul și vița de vie sunt în plină dezvoltare, iar pentru a ajunge la rod, au nevoie de apă. Doar că pămîntul este uscat, bătătorit și pe alocuri a început să crape.

Pentru ca plantele să nu sufere, este nevoie de ploaie. Peste 30 litri pe metru pătrat. Altfel, şi culturile de toamnă vor fi compromise.