Mâncăm fructe şi legume mici şi chiar stricate, dar le plătim drept marfă de calitatea întâi. S-au convins de asta şi inspectorii de la Protecţia Consumatorului care au descoperit că mai mult de trei sferturi din magazinele verificate vând legume şi fructe care nu sunt tocmai bune pentru consum. Au golit rafturile de 15 tone de marfă. Autorităţile ne recomandă să alegem cu atenţie produsele pe care le punem în coş. Orice punct de mucegai pe un fruct poate fi periculos.

Strugurii din Spania, consideraţi de calitate superioară şi care costă 11 lei kilogramul, par, la prima vedere, că sunt zdrobiţi şi numai buni de făcut must. O angajată a raionului însă garantează pentru calitatea lor.

Articolul continua dupa recomandari

15 de tone de legume şi fructe stricate, ridicate de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor 

Şi nu doar strugurii îţi taie orice poftă. 

Una dintre cliente spune că "ultima dată am găsit căpşuni şi la casă mi-a zis casiera să cumpăr altele pentru că aş da banii degeaba pe ele".

Fructele şi legumele nu sunt bine ţinute, la temperatura corespunzătoare, şi ajung aproape stricate pe raft.

De aceeaşi părere sunt şi inspectorii de la Protecţia Consumatorilor care în urma unor controale fulger în Capitală au scos de la vânzare 15 tone de fructe şi legume. 

Cătălin Leca, comisar Protecţia Consumatorilor: Am constatat diverse abateri cu privire la apariţia de putregai, deteriorare de pulpă, lovituri mecanice pe legume şi fructe, zone neconforme

Amenzi de 200.000 de lei, pentru legume şi fructe stricate

Două sute de mii de lei au fost amenzile date de OPC în 22 de magazine. Inspectorii le cer oamenilor să fie atenţi la calitatea fructelor şi legumelor pe care le pun în coş.

Cele de calitatea întâi au un preţ pe măsură, dar ar trebui să respecte un standard: să fie mari, curate şi să nu prezinte lovituri.

Aveţi dreptul să cereţi explicaţii angajaţilor dacă ceva vi se pare în neregulă. 

O echipă Observator a asistat şi la un control al fructelor în vamă. 

Cu toate acestea, suntem ţara care face cele mai puţine controale pentru calitatea produselor din import. Şi mai puţine legume şi fructe ajung în laboratoare pentru analize chimice.