Unde-i lege, nu-i tocmeală, doar că în România multe reguli sunt doar pe hârtie. În realitate, nimeni nu le aplică. Legea cashback prin care putem scoate bani cash dintr-un magazin ca de la bancomat ori garanţia pe sticle şi borcane sunt numai câteva exemple.

De anul trecut, teoretic, cine rămâne fără cash şi are nevoie de o sumă mică, de exemplu, pentru a-şi plăti un taxi, poate să intre într-un magazin şi să ceară de la casierie o sumă de până la 200 de lei, asta după ce a făcut şi o tranzacţie. În practică însă, niciun comerciant nu a ales să implementeze această măsură.

Articolul continua dupa recomandari

Intrată în vigoare în iulie 2018, legea cashback a rămas o enigmă pentru toată lumea.

Fără ecouri a rămas şi regula prin care orice operator trebuie să treacă în dreptul preparatului din meniu şi posibilii alergeni. Glutenul, alunele, peştele, laptele sau susanul sunt printre cei mai periculoşi. Mulţi nu respectă legea.

SERBAN DAMIAN, nutriționist: Mulţi oameni au diverse alergii pe care ei le ştiu şi atunci trebuie să fie informaţi asupra faptului că în diverse preparate există un astfel de alergen care ar putea să le facă rău. La unii oameni alergia se manifestă foarte urât şi foarte zgomotos.

Legi pe care nu le respectă nimeni

Nici garanţia pe ambalaje reciclabile nu se aplică în magazine. Teoretic, ar trebui să lăsăm câte 50 de bani în plus la casă pentru fiecare sticlă şi să ne recuperăm banii atunci când revenim să o reciclăm, într-un spaţiu special amenajat. Practic.

Nici în pieţe comercianţii nu s-au împrietenit cu mediul. În continuare, marfa se vinde în pungi din plastic, şi nu în unele biodegradabile, la fel ca în marile magazine. Şi asta pentru că ar costa prea mult.

Nu. Este răspunsul pe care l-am primit astăzi drept concluzie, în urma experimentului nostru în care am vrut să vedem dacă legea cashback se aplică, dacă restaurantele şi magazinele sunt atente cu specificaţiile de pe meniuri pentru a ne proteja sănătatea şi dacă măsura prin care statul vrea să încurajeze reciclarea este, în momentul de faţă, aplicată.