Carnaval cu măşti, costume înfricoşătoare şi tocăniţă în judeţul Harghita. Sute de localnici au ieşit pe străzi ca să petreacă de Lăsata Secului şi să alunge iarna. În ultimele zile de distracţie şi mese îmbelşugate înaintea Postului Paştelui - care începe miercuri - muzicanţi, preoţi, miri şi mirese au pocnit din bice pentru ca gerul să se sperie şi să plece. Potrivit tradiţiei, de acum vine primăvara.

În urma alaiului, două fete bocesc şi trag după ele un butuc, semn al sterilităţii. Iar bărbaţii pocnesc din bice ca să alunge spiritele necurate.

Articolul continua dupa recomandari

Costumaţi în preoţi, bocitoare, beţivi, cerşetori sau miri, localnicii străbat în alai uliţele comunei Lăzarea. Carul mortuar duce o păpuşă. Este Fărşangul, adică iarna care trebuie îngropată.

Gospodinele au venit şi ele, cu cele mai bune bucate. Pâinea cu untură, slănina afumată, plăcintele şi prăjiturile de casă, colacii secuieşti, pălinca şi vinul fiert nu lipsesc de pe mese.

Dangui Ervin, primar Lăzarea: Tocăniţă am făcut cu carne şi cu cartofi. Sunt mâncăruri tradiţionale cartofi, brânză, ceapă, unt şi să ştiţi că noi avem şi varză din Lăzarea, deci, trebuie să fie acolo varză murată asta-i precis.

La sfârşitul ceremoniei şi Ilieş, o păpuşă din paie, simbolul viciilor, este împuşcat pentru îndepărtarea necazurilor.

Înmormântarea Fărşangului, cunoscută în restul ţării ca Lăsata Secului, este o tradiţie cu origini păgâne.