Corporate Games, festivalul sporturilor pentru firme, care are loc în peste 20 de ţări din lume, a revenit în Braşov pentru al cincilea an consecutiv. Din 2012, România face parte din marea familie Sport for Life, ce reuneşte în competiţii sportive participanţi din lumea întreagă. Echipele câştigătoare se întâlnesc în luna noiembrie la Houston pentru World Corporate Games.

Cei care salută sunt angajaţii mai multor corporaţii. Au venit din toate colţurile ţării la Braşov, la Olimpiada lor. Cei cu făclii în mâini sunt instructorii de schi care le-au pregătit un moment deosebit celor peste 1.000 de paticipanţi la cea mai importantă competiţie de amatori din sezonul de iarnă.

Articolul continua dupa recomandari

Mulţi şi-au adus cu ei şi copiii, care s-au întrecut şi ei.

Au fost 12 sporturi la care s-au întrecut competitorii. Afară, pe zăpadă, dar şi în interior. 

Olimpiada Corporate Gamesc continuă şi astăzi.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook