Iuliana Gătej, Observator". Sunt cuvintele care ne vor rămâne mereu în inimă. Pentru că aşa se prezenta colega noastră, Fluturica, înainte de fiecare intervenţie.

Sunt cuvintele care anunţau o explozie de viaţă, inteligenţă şi umor. Frumuseţe şi optimism. Din dragoste pentru mama ei, Iuliana a compus o scrisoare infinită. Marcaţi de durere şi de dor, trimitem şi noi o scrisoare spre cer.

Articolul continua dupa recomandari


Nu e o ştire. E o scrisoare. Infinită. De dor. Şi dragoste.

„Dragă Iulica, Privirea ta pătrunzatoare, gesturile sigure şi elegante, zâmbetul tău care ne lumina redacţia, talentul tău, forţa şi bunul simţ, toate făceau să te iubim. Noi te-am auzit. Încă te auzim. Noi te-am văzut, cum creşti şi am crescut odată cu tine. Îmi ziceai că eşti mândră că ai reuşit să închegi secţia foarte bine. Erai mândră de fiecare om din secţie şi îl apărai cu orice preţ.
Lumea îţi mulţumeşte şi acum. Directori de spitale. Muzee. Colegii tăi. Ai făcut o poză cu ei. Şi ai plecat. Aşa ne adunai mereu în jurul tău, Iuliana. Veseli, nu plânşi. Ne-ai rupt inimile, Fluturico.
Ai salvat destine. Şi apoi ai măsurat distanţa până la cer. Mi se rupe sufletul, înger de om! Să ne zâmbeşti de acolo de sus!
Dragă Iulica. Nu ştim unde să trimitem acestă scrisoare. Aşa că o trimitem celor care te-au iubit, de acasă. Aici, e furtună.
Aşa că am vrea să te mai rugăm ceva. Dragă Iulica, să ai grija de mama ta de acolo, de sus, să ne mai trimiţi şi nouă câte un semn de dragoste şi să ne înveţi să ne iubim în fiecare zi”,
sunt numai câteva din scrisoarea infinită pe care colegii jurnaliști i-au trimis-o Iulianei.