După ploile aproape zilnice care au fost în ţară, acum, odată cu temperaturile ridicate, pândeşte un nou pericol. Tânţarii, care pot răspândi prin înţepătură boli grave, sunt tot mai agresivi, dar şi mai mari. În Oradea, de exemplu, cum ziua temperaturile depășesc 30 de grade, oamenii ies la răcoarea serii la plimbări. Relaxarea însă se transformă brusc în indispoziţie după atacul ţânţarilor.

În parc, pe stradă sau în case, roiurile de ţânţari atacă necontenit, în ciuda măsurilor de protecţie pe care oamenii încearcă să le ia. 

Articolul continua dupa recomandari

Oamenii se dau cu şpray sau cu creme, dar se plâng că acestea nu îşi prea fac efectul. Ba chiar susţin că ţânţarii sunt mai mari decât în anii precedenţi, iar muşcătura lor pare mult mai usturătoare.

Dorel Tȃrţ, purtător de cuvânt DSP Bihor: Muşcătura de ţânţar poate produce reacţii alergice cutanate care se manifestă prin mâncărime, vânătăi, vezicule sau umflături la nivelul pielii. Pot transmite anumite boli infecţioase 

Insectele s-au înmulţit îngrijorător după ce ploile s-au oprit, iar temperaturile au crescut. 

Emil Bențan, director adjunct Direcția Tehnică Primăria Oradea: Nu se putea acţiona pe timp ploios pentru că efectul ar fi fost zero şi banii aruncaţi pe geam. Vor urma şi alte etape de dezinsecţie, estimăm începutul lunii iulie. Să vedem şi efectul care a fost acum, dar estimez începutul lui iulie pentru a treia etapă

Până să apară efectele tratamentelor de dezinsecţie, mulţi orădeni apelează la un mic truc ca să ţină la distanţă insectele. Este vorba despre folosirea unui ulei de lavandă care are un miros foarte puternic, miros care nu este pe placul ţânţarilor, iar aceştia s-ar putea retrage

dr. Larisa Dumbravă, pediatru dermatolog: Există o paletă destul de largă de uleiuri care vin să ne protejeze şi să respingă ţânţarii şi să ne modifice nouă PH-ul de fapt. Şi cu această soluţie ne putem spraya pielea expusă. Avem Lavanda, dar putem folosi şi lemongras-ul, menta, eucaliptul, cuişoarele, cimbrul, lămâiţa, citronela sau rozmarinul

Medicii spun că grupa sanguină, alimentaţia, transpiraţia şi chiar culoarea hainelor îi pot face pe ţânţari să fie atraşi sau nu de oameni. De aceea se recomandă purtarea hainelor în culori cât mai pale şi soluţii care să mascheze mirosul uman.