Pe cel mai mare aeroport al ţării, pasagerii au parte de-o primire în stil pur românesc. Cum ies pe uşa terminalului, dau de o autogară organizată în parcare. Acolo, şoferii microbuzelor îşi strigă ofertele ca la piaţă. În timp ce călătorii îndură condiţii revoltătoare, chiar pe banii lor. Deşi autorităţile anunţau renovări majore, până în prezent nu au făcut decât să toarne un strat de asfalt la nivelul superior.

În goana lor pentru un loc de parcare la aeroportul Otopeni, niciunul dintre aceşti doi şoferi n-a câştigat.

Articolul continua dupa recomandari

Mezaninul parcării de la cel mai mare aeroport din România, inundat

Ambii s-au ales cu maşinile lovite, după o tamponare prin labirintul aglomerat. Să parchezi aici nu e uşor: deşi o oră costă 6 lei, condiţiile sunt deplorabile.

Nivelul superior este în renovare, iar jumătate din mezanin e inundat.

Chiar dacă etajul superior al parcării a fost renovat aproape complet, iar acum se fac ultimele retuşuri, la mezanin plouă, chiar dacă afară e soare, iar apa a acoperit mai bine de jumătate din parcare.

Nici la parter, lucrurile nu stau mult mai bine. În tavan sunt infiltraţii, iar apa care se prelinge prin placa de beton ajunge direct în capul pasagerilor.

Cinci directori a avut cel mai mare aeroport din România, în ultimele 15 luni

Prin haosul dintre maşini, apar şi câţiva şoferi de maxi-taxi, care atrag clienţi direct din uşa aeroportului. 

Dezastrul de la Otopeni e confirmat de orice pasager care ajunge aici.  

Sunt probleme pe care niciunul din cei cinci directori care s-au perindat în fruntea companiei numai în ultimele 15 luni n-a reuşit să le rezolve.