Interpretul de muzică populară Anton Achiţei a încercat să-și ia viața cu o lamă, în baia unui hotel din Suceava. După ce a sângerat abunedent, bărbatul a sunat un prieten, pentru a-i povesti ce a făcut. În scurt timp, un angajat de la recepția a apelat la 112 pentru a cere ajutorul paramedicilor.

În vârstă de 73 de ani, Anton Achiţei, care a activat şi la Ansamblul "Ciprian Porumbescu", a recurs la gestul extrem într-un hotel din Suceava, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit monitorulsv.ro, bărbatul s-a așezat în cadă, a luat o lamă și s-a tăiat de mai multe ori la nivelul încheieturii și a antebrațului mâinii stângi. Anton Achiței a sângerat masiv, însă a reușit să depășească momentul, iar peste câteva ore a sunat un prieten pentru a-i povesti ce a făcut.

Acesta a telefonat imediat la recepția hotelului, iar un angajat a sunat la rândul lui la 112, pentru a solicita intervenția paramedicilor.

Medicii de la Spitalul Judeţean Suceava i-au pus diagnosticul de "sindrom depresiv, tentativă catalitică". În acest moment, bărbatul este în stare stabilă și urmează să fie examinat din punct de vedere psihiatric.

Anton Achiţei, care locuiește în Bacău, se afla în oraș pentru a înregistra mai multe melodii, într-un studio profesionist.