15.000 de tineri aflați la vârsta majoratului vor beneficia, în această vară, de primele călătorii gratuite prin Europa, prin intermediul programului DiscoverEU.

Înscrierile vor avea loc în luna iunie, timp de 2 săptămâni, iar tinerii selectați vor putea vizita între una și patru țări din UE, într-o perioadă ce poate ajunge la maximum 30 de zile.

Articolul continua dupa recomandari

În contextul Anului european al patrimoniului cultural 2018, programul le va permite tinerilor să călătorească pentru a descoperi bogăția continentului european, pentru a interacționa cu locuitorii țărilor vizitate, precum și pentru a afla lucruri noi despre diversitatea culturală a Europei și mai ales despre valorile și tradițiile ce o mențin unită.

Acesta are la dispoziție un buget de 12 milioane euro.

Participanții trebuie să aibă vârsta de 18 ani împliniți începând cu data de 1 iulie 2018 (respectiv să se fi născut în intervalul 2 iulie 1999 – 1 iulie 2000)

De asemenea, trebuie să dețină naționalitatea unui stat membru UE și să fie pregătiți pentru a pleca să descopere Europa în această vară. Înscrierile în program se vor desfășura online, startul perioadei de înregistrare urmând a fi anunțat în perioada următoare.

În prima rundă de înscrieri va fi selectat un număr maxim de 15,000 de tineri, iar în funcție de feedback-ul primit și de fondurile disponibile, va fi organizată și o a doua rundă, în a doua jumătate a anului 2018.

Comisia urmează să definitiveze şi modalitatea prin care tinerii vor putea aplica pentru a primi biletul de tren Interrail, în valoare de până la 510 euro.

„Educaţia nu este doar ceea ce învăţăm în sala de clasă, dar şi ceea ce descoperim despre culturile şi tradiţiile celorlalte ţări”, susţine Tibor Navracsics, comisarul european pentru Educaţie, Cultură, Tineret şi Sport. Tinerii vor putea călători timp de o lună prin Europa, iar biletul este valabil şi pentru modalităţi alternative de transport, precum ferryboat-ul sau autobuzele din Estonia, Letonia, Lituania, Malta sau Cipru.