Tabloul despre populaţia României arată îngrijorător. Vârsta medie se apropie de 42 de ani, la fel ca în majoritatea statelor europene. Doar că la noi numărul de naşteri este tot mai mic. Institutul Naţional de Statistică a făcut recensământul după domiciliu. Oficial, avem peste 22 de milioane de locuitori. În realitate însă suntem mult mai puţini.

România a pierdut anul trecut aproape două mii de oameni în fiecare lună. Două sunt cauzele: mortalitatea şi migraţia.

Articolul continua dupa recomandari

Populaţia României, după domiciliu, este de aproape 22,2 milioane persoane

La 1 ianuarie 2019 populaţia României, după domiciliu, adică numărul total al celor care au cetăţenie română, aici sunt incluşi şi cetăţenii străini, a fost de 22.171.000 de persoane, în scădere cu 0,2% faţă de 1 ianuarie 2018. 

Acestea sunt cifrele oficiale. Pentru că, în realitate, sunt mulţi români care au părăsit ţara, deşi în acte nu şi-au mutat şi domiciliul.

Avem aproape 4 milioane de români plecaţi în străinătate. De fapt, în ţară mai suntem în jur de 18-19 milioane de oameni.

51,2% dintre locuitorii cu domiciliul în România sunt femei

Femeile reprezintă 51,2% din populaţie, iar bărbaţii în jur de 49%. Dar, per total, suntem mai puţini, dar şi mai îmbătrâniţi.

Procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 2018, remarcându-se o scădere uşoară a ponderii persoanelor tinere între 0 şi 14 ani.

În acelaşi timp, datele arată o creştere, de 0,3 puncte procentuale, a ponderii populaţiei vârstnice, de 65 ani şi peste.

Vârsta medie a populaţiei este acum de 41,6 ani, cu 0,3 ani mai mare decât la 1 ianuarie 2018.