Trebuie să recunoaştem că de cele mai multe ori acordăm atenţie machiajului, căutăm fondul de ten potrivit, nuanţa perfectă de ruj şi rimelul care să facă minuni. Dar prea puţin ne gândim la îngrijirea tenului.

Şi pentru că industria frumuseţii este în continuă dezvoltare, acum există de toate, pentru toate nevoile şi gusturile. Din ce în ce mai căutate sunt cosmeticele organice. 

Articolul continua dupa recomandari

Colega noastră, Antonia Gasparovici a pregătit un material despre aceste produse de îngrijire care, în mod corect alese, pot face minuni, într-un material prezentat în Observatorul orei 12.

Stresul, stilul de viaţă dezorganizat, alimentaţia nesănătoasă şi poluarea ne îmbătrânesc pielea. Şi cum vorbim practic despre. cel mai întins organ, e nevoie de îngrijire şi atenţie mare, mai ales la detalii.

Substanţele din creme, loţiuni şi serumuri sunt absorbite şi ajung în ţesuturi drept care trebuie alese cu grijă. Aşa că ne îndreptăm către ingredientele din produsele cu certificare organică.

Cristina Bădescu, farmacist: Sunt creme care au la bază acid hialuronic, ceramide, ajută refacerea pielii, întăresc bariera cutanată, hidratează, uleiurile de argan şi de chia, ambele fiind provenite din culturi organice certificate. Puritatea ingredientelor, calitatea acestora şi nu în ultimul rnd, stabilitatea fromulelelor

Faţă de alte cosmetice, cele organice nu conţin parabeni sau ftalaţi.

Daniela Mincu, farmacist: Un produs organic are la bază în proporţie de 97 la sută ingrediente de natură organică, au nişte certificate care sunt acreditate de specialişti în domeniu , solul trebuie să fie organic, mediul în care se dezvoltă, aş recomanda ingrediente naturale care să aibă analize specifice ingredientului respectiv, fizico-chimice, de stabilitate.

Dar cum nouă, doamnelor, ne plac produsele cu poveşti, iată una dintre ele: 

Reporter: Unde ai preparat prima dată o cremă?

Cristina Bădescu, farmacist: La mine acasă, în bucătărie.

Şi de atunci a trecut ceva vreme. Timp în care a căutat formula ideală.

Cristina Bădescu, farmacist: A început din pasiunea pentru farmacie şi cosmetică şi pornind de la asta am încercat să dau naştere unor produse pentru pielea sensibilă, multe femei suferă de această problemă. Ele au studii clinice pe persoane cu pielea atopică. Am descoperit că imi doresc sa dau nastere unui produs pe care să îl folosesc cu încredere, cu plăcere, să ştiu că nu îmi afectează pielea în niciun fel.

Tot din pasiune, curiozitate şi curaj a pus o afacere pe picioare şi Daniela.

Daniela Mincu, farmacist: Eu am făcut prima crema, de fapt a fost un lapte demachiant, un produs sub formă de emulsie şi m-a ajutat foarte mult să nu mă usture ochii. Povestea a început acum 4 ani, când, ca urmare a meseriei mele de farmacist, la lucrarea de licenţă am făcut şampon şi de aici mi-am descoperit această pasiune.

Revenind la produse, una dintre cele mai importante recomandari ale specialiştilor este să citim cu mare atenţie eticheta, înainte să le cumpărăm.

Oricum ar fi, un lucru e cert: afacerile cu produse bio devin tot mai profitabile. Iar asta se vede şi în statistici.

Un studiu recent, realizat de unul dintre magazinele de nişă de profil, arată că piaţa de produse bio se apropie de 20 de milioane de euro.