Articolul continua dupa recomandari

Martorii spun ca soferul vinovat de producerea accidentului avea motive sa se grabeasca. Ar fi fost urmarit de un echipaj de politie. “A facut scandal in pompa si de acolo a venit politia dupa el. Erau trei oameni bauti”, spun martorii.

Opt oameni au ajuns la Spitalul Clinic Judetean Sibiu. Soferul masinii care a intrat pe contrasens este in stare foarte grava. “O victima este instabila, a fost adusa in coma profunda, intubata. In momentul de fata, este la computer tomograf coma s-a instalat probabil in urma unei hemoragii cerebrale. Celelalte victime sunt cu fracturi la nivelul membrelor inferioare, cu plagi, contuzii si escoriatii”, a declarat medicul UPU Mirela Badescu.

 “Autoturismul Audi a patruns pe sensul opus de deplasare unde a intrat in coliziune frontala cu autoutilitara Mercedes”, a precizat comisarul IPJ Sibiu Sandu Murariu.

Accidentul s-a produs in zona localitatii Cristian din judetul Sibiu.