Evaluarea Națională 2018 clasa VIII începe în mai puțin de două săptămâni, cu examenul de Limba şi literatura română, programat pe 11 iunie. Înscrierile pentru susţinerea examenului au loc în perioada 4-8 iunie.

Foarte important este că la admiterea în liceu, media generală de la Evaluarea Naţională va conta în proporţie de 80%, iar 20% media generală de absolvire a claselor V – VIII.

Articolul continua dupa recomandari

Prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale, cea la Limba şi literatura română, va avea loc în data de 11 iunie 2018. 

Următoarea probă scrisă, Matematică, se va desfășura în data de 13 iunie, iar ultima testare, cea la Limba şi literatura maternă, va fi organizată în 14 iunie.

Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 19 iunie (până la ora 12.00). În aceeași zi, intervalul orar 14.00 – 19.00 este rezervat înregistrării contestațiilor.

Acestea vor fi soluționate în perioada 20 – 22 iunie.

Examenul se va încheia sâmbătă, 23 iunie, cu afișarea rezultatelor finale.

Calendar Evaluarea Naţională 2018 clasa VIII

4 - 8 iunie 2018 - Înscrierea la evaluarea națională

8 iunie 2018 - Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

11 iunie 2018 - Limba şi literatura română – probă scrisă

13 iunie 2018 - Matematică – probă scrisă

14 iunie 2018 - Limba şi literatura maternă – probă scrisă – pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă

19 iunie 2018 - Afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00)

19 iunie 2018 - Depunerea contestaţiilor (orele 14:00 – 19:00)

20-22 iunie 2018 - Soluţionarea contestaţiilor

23 iunie 2018 - Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.

Modele de subiecte Evaluarea Națională 2018

Limba şi literatura română

Model subiect

Model barem

Matematică

Model subiect

Model barem

Simularea probelor din cadrul Evaluării Naţionale de clasa a VIII-a s-a desfăşurat în perioada 5-7 martie. După centralizarea notelor, IŞJ Alba a transmis că rezultatele obținute de elevii din județ sunt mai bune decât media națională: 51,5% dintre elevi au reușit să obțină o notă de cinci sau mai mare de atât, față de 47% cât este media la nivel național.

Procentul notelor mai mari sau egale cu 5 a fost de 67,67% la Limba şi literatura română şi doar de 37,1% la Matematică.

La proba de Limba şi literatura maternă, 78,5% din elevii prezenți au primit note peste 5.