Codul Roşu a fost declanşat pe DN1, lângă Uileacu de Criș, după ce un autoturism Mercedes a intrat în conliziune cu un autocar care transporta 24 de pasageri. În urma impactului, şoferul autoturismului a decedat, pasagerii din autocar au fost răniţi, la fel şi cei doi şoferi.

Traficul rutier a fost blocat între Oradea și Cluj.

Articolul continua dupa recomandari

Impact mortal între un autocar cu 24 de pasageri şi un autoturism Mercedes, pe DN1, Uileacu de Criș

Patru echipaje de pompieri, două de descarcerare, paramedici, TIM SMURD şi SAJ BH au mers la locul acidentului produs între Uileacu de Criş şi Urvind.

„Pompierii militari au intervenit pentru descarcerarea șoferului autoturismului, însă din nefericire acesta a fost declarat decedat”, a transmis maior ISU Crișana, Camelia Roșca.

Starea celor 26 de pasageri este încă evaluată de personalul medical, dar se pare că niciunul nu e grav rănit, precizează clon.ro.