Uitarea ucide istoria! Ne pierdem monumentele, zid cu zid, iar în locul lor rămân numai ruine. Este şi soarta unui vechi han din Hunedoara, care se prăbuşeşte sub povara anilor. Clădirea istorică, de care se leagă numeroase legende, a fost acum scoasă la vânzare, însă nimeni nu pare dispus să îi redea farmecul de altădată.

Doar din imaginaţie şi din fotografii mai poate fi refăcut hanul care a fost cândva mândria oraşului Simeria.

Articolul continua dupa recomandari

Clădirea monument istoric, de pe malul drept al râului Strei, a adăpostit una dintre cele mai vechi cârciumi din Transilvania, care a funcţionat neîntrerupt mai bine de două secole.

IOAN DĂRĂBANŢ localnic: Eram de 5 ani când veneam pe aici, cu tatăl meu. Se pare că hanul a fost construit pe la 1750, a servit drept casă a vămii la trecerea peste Strei, iar, mai târziu, ca şi loc pentru schimbarea cailor la poştalioanele care treceau pe aici.

În 1920, hanul a fost cumpărat de un sătean mai înstărit, Partenie Todor, care l-a transfomat într-o gospodărie înfloritoare. De-a lungul istoriei, Pişki Charda a rezistat unor momente tumultoase.

DANIEL IANCU, istoric Muzeul civilizaţiei dacice şi romane Deva: A fost locul in apropierea caruia s-au desfășuat batalii importante in primavara lui 1849. Podul de langa si de cale ferata care a fost construit in jurul  anului 1866 au fost distruse in Primul Război Mondial, au fost atacate de aviatia americana in cel de-al Doilea Război Mondial.

Ca prin miracol, de fiecare dată, Hanul din Simeria a rămas totuşi în picioare. Însă l-a pus la pământ indiferenţa oamenilor. Puţini localnici îşi mai amintesc câte ceva despre istoria acestui loc.

LADISLAU KOLUMBAN, localnic: Îmi amintesc că mă duceam cu bunicul meu si tot imi povestea despre marele general Bem care acolo ar fi fost cazat, pentru o mare batalie care s-a dat acolo, pentru podul de pe Strei.

O jerbă cu falduri tricolore depusă pe faţada scorojită aminteşte de soldaţii căzuţi atunci. Clădirea, cândva impunătoare, este acum retrocedată urmaşilor lui Partenie Todor. A fost scoasă la vânzare de ani buni, dar îşi găseşte greu cumpărător. Numai terenul costă până la 100.000 de euro, la care se adaugă costurile renovării.