Grindina de mărimea unei căpşuni a pus la pământ renumitele podgorii din Prahova. Să ne luăm gândul de la vinuri în acest an, avertizează producătorii, care dau vina pe autorităţi pentru întreaga pagubă. Oamenii spun că rachetele anti-grindină au fost activate abia după furtună. Ministrul Agriculturii recunoaşte că sistemul a fost depăşit, dar colega lui de la Guvern, Graţiela Gavrilescu cere demiterea celor responsabili.

Grindina a făcut prăpăd în Prahova. De 70 de ani, spun localnicii, nu au mai văzut un episod atât de violent. În Urlaţi, după vijelie, pe străzi au curs râuri de gheaţă.

Articolul continua dupa recomandari

Podgoriile din Prahova, bătute de grindină 40 de minute

Mihai Constantinescu, producător: Grindina a fost aproape cât o căpşună în zona asta şi a bătut 40 de minute, deci nu a fost o trecere rapidă şi cu asta basta

Celebra podgorie Dealul Mare, întinsă pe zeci de kilometri în Prahova şi Buzău, este distrusă aproape în totalitate. Nu vom avea nicio sticlă de vin din acest an, spun producătorii. 

Din această plantaţie viticolă, producătorii ar fi trebuit să scoată aproximativ 10-12 tone la hectar de struguri. Ei bine, după grindina ce a căzut marţi la Urlaţi, din această vie nu se mai poate alege nimic.

Culturile ar fi putut fi salvate, spun producătorii, dacă autorităţile ar fi reacţionat la timp. Oamenii spun că rachetele anti-grindină au fost lansate prea târziu.

Marin Lupu, viticultor Breaza: S-a tras cu rachetele, dar foarte târziu. Deci cred că s-au tras după opt minute de când a început să bată piatra

Ştefan Bolgiu, producător Urlaţi: De câţiva ani buni beneficiem de acest sistem, însă în ultimii trei ani, acesta fiind al treilea, noi am fost bătuţi de grindină aici periodic, adică regulat, de cel puţin două ori pe an

Rachetele anti-grindină, ineficiente la peste 8.000 de metri

Chiar ministrul Mediului a cerut demiterea celor responsabili. Ministrul Agriculturii are altă părere, respectiv că sistemul nu ar fi putut să împiedice dezastrul. 

Petre Daea, ministrul Agriculturii: Formaţiunea care a declanşat acest dezastru ar fi fost la 11 mii de metri înălţime. Rachetele au fost declanşate, dar din nefericire, ele nu pot acţiona decât până la 8 mii de metri

Marius Rădulescu, șeful Departamentului de cercetare din cadul uzinei Electromagnetica: S-au utilizat 16 rachete în intervalul de timp de la ora 15.45 până la 17:05. S-au lansat din 6 puncte de lansare

Podgoria Dealu Mare este supranumită Toscana României. Se întinde pe aproximativ 15 mii de hectare, iar vinurile produse aici sunt premiate în toată lumea.