Catolicii din lumea întreagă se pregătesc pentru Învierea Mântuitorului. La Ghiorghieni, în judeţul Harghita, oamenii s-au pregătit pentru Paşte într-un mod mai neobişnuit. Înarmaţi cu zeci de coşuri cu ouă încondeiate, localnicii au împodobit un copac din centrul oraşului. Este al patrulea an consecutiv în care câteva femei încondeiază mii de ouă pentru a le expune apoi în copacul din centrul oraşului.

Pregătirile pentru Paştele din acest an au început din timp. Pentru că încondeiatul ouălor este treabă migăloasă. 

Articolul continua dupa recomandari

Maria Sala, membră Asociaţia Femeilor Ghiorghieni: De anul trecut lucrăm la asta. Nu de la o zi la alta facem, pentru că e mult de lucru. Am pictat, am vopsit şi am croşetat 

Klara Szabo Nagy, membră Asociaţia Femeilor Ghiorghieni: Este un dar de la noi pentru populaţie, pentru Paşti. pentru toată lumea, pentru locuitori şi pentru trecători. Este şi bucuria noastră când facem ceva cu drag 

Copacul din Ghiorghieni, împodobit cu peste 2.000 de ouă

Peste două mii de ouă atent pictate au ajuns să împodobească copacul din centrul oraşlui.

La operaţiune au participat şi copiii. Ajutaţi de părinţi, cei mici au agăţat în ramurile încă golaşe ouăle roşii încondeiate.

Janosi Gabriella, preşedinte Asociaţia Femeilor Ghiorghieni: Sperăm cu acest pom, care este îmbrăcat în haine de sărbătoare, să aducem puţină bucurie în sufletele oamenilor 

Şi cum în ultimii ani lumea nu mai are timp să pregătească cozonaci după reţete tradiţionale, în prag de sărbători târgurile de sezon sunt salvarea gospodinelor moderne. 

Vencsel Ibolya, cofetar: Avem aproape 15 feluri de prăjituri. Toate sunt de casă. Avem bagely, prăjitură cu mere, cu brânză. Se poate comanda şi la magazin. Acum la Paşte avem bagely cu nucă, cu mac 

Molnar Attila, măcelar: Avem jambonul pe care l-am pregătit încă de la Crăciun, să fie bun, să fie un gust de jambon de Paşte. Avem de toate, ciolanul, pieptul, avem produsele specifice pentru sarmale 

Un ou încondeiat costă între 6 şi 30 de lei

Cu aşa o ofertă variată, clienţii au fost mai mult decât satisfăcuţi. 

Şi cum un târg de Paşte nu e complet fără ouă încondeiate, oamenii au avut de ales între sute de modele de ouă.

Preţul pentru acestea variază de la 6 lei la 30 de lei în funcţie de complexitatea modelului dar şi de tipul oului, cele mai scumpe fiind cele de gâscă şi raţă.