Gara Băneasa din nordul Capitalei se redeschide, după 10 ani în care a stat cu lacătul pe uşă! Gara prin care au trecut regi şi preşedinţi va primi din nou şi călători obişnuiţi, navetişti de la Buftea şi Fundulea în Bucureşti. De anul viitor, pasagerii pot prinde loc şi în câteva trenuri moderne. Prea puţine însă. Pentru modernizarea garniturilor, România are nevoie de cel puţin 20 de ani.

Inaugurată acum 133 de ani, Gara Băneasa a fost în centrul unor momente cheie din istoria poporului român. Aici i-a lăsat trenul regal pe Regele Ferdinand si pe Regina Maria pentru parada triumfală de 1 Decembrie 1918. 

Articolul continua dupa recomandari

Tot de aici a plecat pe ultimul drum Regele Mihai I. În ultimul deceniu, gara a fost închisă pasagerilor din cauza lucrărilor la calea ferată. Din decembrie însă aici vor opri din nou trenurile de călători

Adrian Vlaicu, purtător de cuvânt CFR Călători: Vom introduce un nou serviciu de transport urban în jurul Bucureştiului. Vom introduce trenuri pe Bucureşti-Fundulea şi vom redeschide această gară pentru traficul de călători

13 trenuri vor circula zilnic pe ruta Bucureşti-Fundulea şi retur. O călătorie va dura în jur de 50 de minute. Iar între Bucureşti şi Buftea vor circula în fiecare zi şase garnituri feroviare, care vor face câte 15 minute fiecare. 

CFR are şi alte planuri mari: suplimentarea numărului de locuri cu 3.000 până la începutul anului. 54 de vagoane proaspăt modernizate vor intra în circulaţie. 

Modernizarea unui astfel de vagon a costat în jur de jumătate de milion de euro. Are scaune ergonomice, dar prea puţin spaţiu pentru bagaje. Mai exact, nu putem pune un troller aici. 
Vagoanele sunt supravegheate video, iar înregistrarile sunt stocate timp de 48 de ore.

Vagoanele modernizate anul aceasta au fost fabricate în 1984 şi au fost scoase din circulaţie înainte de 2000 pentru că erau prea uzate.

Compania mai are însă trase pe dreapta aproximativ o mie de vagoane, care nu funcţionează. 

În acest ritm, am avea nevoie de 20 de ani ca să modernizăm toate trenurile din România. 

CFR n-a mai cumpărat un tren nou din 2003.