Fenomenele extreme ale vremii par să nu se mai oprească. A fost cod portocaliu de vreme rea în judeţele Constanţa şi Călăraşi unde a lovit grindina, iar vântul a suflat cu putere. O furtuna violentă a inundat mai multe drumuri, iar Autostrada Soarelui a fost acoperită cu un strat gros de gheaţă. Pe râul Prut e cod portocaliu de inundaţii până la miezul nopţii. Iar meteorologii nu vin cu veşti bune. Vremea se înrăutăţeşte în zilele următoare.

A plouat torenţial în localitatea Vadu, iar pe jos s-a aşternut un strat consistent de gheaţă. Dacă n-ar fi plantele verzi, am crede că s-a reîntors iarna.

Articolul continua dupa recomandari

Autostrada Soarelui, acoperită cu gheaţă din cauza grindinei 

Vremea rea a creat probleme serioase în trafic. Pe Autostrada Soarelui s-a circulat cu viteza melcului şi cu ştergătoarele pornite.

Pe mai multe şosele din judeţ s-a format chiar şi o peliculă de gheaţă, iar vizibilitatea a scăzut considerabil. Mulţi şoferi au tras la marginea drumului sau pe banda de urgenţă.

Furtuna a durat aproape o oră, iar mai multe străzi s-au transformat în bălţi.

Meteorologii anunţă ploaie,grindină şi temperaturi scăzute

Şi în Caraş-Severin a fost vreme de stat în casă. A plouat cu găleata, iar în unele zone a fost grindină. Mai ales în Reşiţa. 

În câteva localităţi din judeţ, sute de hectare de păşune şi mai multe terenuri agricole au fost inundate. 

Meteorologii spun că astfel de fenomene vor avea loc şi în perioada următoare. Se anunţă o vreme instabilă. Cerul va fi mai mult înnorat, temperaturile vor scădea şi va ploua, mai ales în centrul, vestul şi nordul ţării.