O fetiţă de 8 ani a fost găsită căzută în stradă, la Avrămeşti, în Vaslui. Sora ei de 4 ani şi frăţiorul de 3 ani au ajuns şi ei la spital, toţi în comă. Copii sunt din satul Avrămeşti, comuna voineşti, şi au fost duşi de urgenţă la spitalul din Bârlad.

Prima a fost gãsitã fetita de 8 ani, prãbusitã în drum, fiind solicitatã Ambulanta de la SAJ Vaslui, cu medic. Dupã ce a fost preluatã fata de 8 ani, diagnosticatã cu intoxicaţie cu alcool, pãrinţii au mai sunat odatã la 112, solicitând ambulantã şi pentru ceilalţi doi copii, o fetiţã de 4 ani şi un bãieţel de 3 ani, care erau şi ei în comã alcoolicã, în casã. 

Articolul continua dupa recomandari

Presa vasluiană scrie că părinţii copiilor au băut toată ziua vişinată de anul trecut dintr-o damigeană, pentru a o goli şi a face loc producţiei de alcool din acest an, iar copii au mâncat pe săturate fructele îmbibate cu alcool.

"Acum sunt în tratament, dar dimineaţã vor fi preluaţi în sistem. Copiii fac parte dintr-o familie cu probleme sociale grave, fiind în situaţie de risc, şi este necesarã instituirea unei protecţii sociale de urgenţã asupra copiilor. Vor fi aduşi în cel mai scurt la Centrul pentru Preluarea în Regim de Urgenţã a Copilului Abuzat, Neglijat si Exploatat (CPRU-CANE), fiind categoric scoşi din familie." a precizat psiholog Ionut Brãtianu, seful CPRU CANE Bârlad, din cadrul DGASPC Vaslui.

sursa:vremeanoua.ro

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook