Veşti bune pentru românii care vor să îşi cumpere o maşină nouă în 2020. Programul Rabla începe în luna martie, iar anul acesta au fost alocaţi mai mulţi bani. Dealerii auto au deja liste de aşteptare cu zeci de clienţi, iar cele mai căutate sunt maşinile electrice unde reducerile ajung chiar şi la 10 mii de euro.

Pentru că anul trecut programul Rabla le-a adus vânzări mai mari cu peste 15%, dealerii auto şi-au pregătit din timp ofertele pentru un nou val de clienţi care aşteaptă voucherele de la stat.

Articolul continua dupa recomandari

Cristian Păsărică, reprezentant dealer auto: Avem un stoc de maşini electrice pregătit. Ştim foarte bine că şi anul trecut foarte mulţi clienţi au aşteptat cu nerăbdare programul Rabla Plus pentru achiziţionarea unei maşini electrice

De altfel, cei mai mulţi dealeri mizează pe maşinile electrice şi spun că românii se îndreaptă tot mai mult spre autoturisme cu un cost mic de întreţinere şi care nu poluează.   

Marius Raspopa, reprezentant dealer auto: Vorbim aici de cea mai nouă generaţie de baterie pe care o are acest model. Autonomia, în condiţii de test, este de până la 355 de kilometri. Consumul la suta de kilometri este de aproximativ şase, şapte lei

Acest model, de exemplu, costă 30 de mii de euro fără TVA. Cu voucherul Rabla Plus ar costa în jur 20.000 de euro.

De îndată ce maşina detectează staţia, pâlpâie această bandă albastră pentru a arăta că maşina este în încărcare. 

De altfel, companiile auto spun deja că au zeci de clienţi pe listele de aşteptare pentru unele modele electrice. Cu tichetul Rabla Plus şi cu ajutorul de la stat, această maşină se poate cumpăra cu 10 mii de euro, la jumătate faţă de preţul de catalog. 

Bogdan Simica, reprezentant dealer auto: Aşteaptă viitorii proprietari de maşini electrice cu primul model de 300 de kilometri autonomie, cu un preţ începând de la 12 mii de euro, având în vedere prima Rabla Plus similară cu cea de anul trecut

Ministrul Mediului a anunţat că pentru Rabla Plus numărul voucherelor va fi suplimentat cu 10% faţă de anul trecut. 

Costel Alexe, ministrul Mediului: Ne dorim foarte mult şi încurajăm în acest sens mijloacele de transport nepoluante pentru că atât în Prahova, cât şi în alte judeţe avem mari probleme cu calitatea aerului. Guvernul şi-a asumat că programul Rabla Clasic va demara în luna martie 

De la înfiinţarea programului Rabla şi până în prezent, peste jumătate de milion de autoturisme vechi au fost scoase din uz, iar pentru anul acesta ministrul Mediului promite că prin programul Rabla vor fi acordate în jur de 60 de mii de vouchere, cu 10 mii mai multe faţă de anul trecut.

Cu tichet, un model Seria 2 Active Tourer poate fi cumpărat cu 18.638 de euro, Volkswagen up ajunge la 10.638 de euro, iar un Ford Puma la 15.338 de euro. 

Vlad Antohe, reprezentant dealer auto: Am dezvoltat chiar şi propriul nostru program remat. Tot ce înseamnă maşină mai veche, înregistrată pe firma respectivă - o maşină mai veche de opt ani se poate încadra şi avem nişte oferte foarte, foarte atrăgătoare

Valoarea unui voucher clasic rămâne la 6.500 de lei, acesta putând fi cumulat, în funcţie de motorizare, cu un ecobonus de 1.000 de lei sau de 1.700 lei pentru maşinile hibrid. Anul trecut, prin programul Rabla, 45% din maşinile livrate au fost Dacii.