Focuri de arma azi noapte, la granita cu Ucraina. Politistii de frontiera maramureseni au tras 8 gloante ca sa opreasca o grupare de traficanti de tigari. Indivizii incarcau intr-un microbuz mai multe colete voluminoase si nu s-au speriat deloc de focurile de avertisment. Au pornit masina, cu politistii pe urmele lor si nu s-au oprit decat in curtea unui complice, acolo unde oamenii legii nu aveau ce cauta fara mandat. In timp ce politistii asteptau mandatul, cei trei suspecti au iesit prin alta parte si au fugit cu un taxi, dar au fost prinsi si retinuti. In curtea complicelui, oamenii legii au gasit peste 20.000 de pachete de tigari, pe care le-au confiscat.

Recomandari