Adica o teama irationala, dar persistenta, de ceva anume. Unii nu suporta nici macar gandul ca in preajma lor s-ar putea gasi un brotac, desi respectiva fiinta sta frumos in balta ei. Altii nu urca niciodata mai sus de etajul intai, pentru ca au senzatia ca se vor prabusi in gol. Iar altii nu au curajul sa intre in mare decat pana la glezne, de teama sa nu se inece. Specialistii spun, insa, ca toate aceste fobii au o cauza comuna.

Probabil cea mai raspandita temere a oamenilor este legata de vorbitul in public. Teama de ridicol si teama de esec, ii fac pe unii sa fie incapabili sa se adreseze unui grup de persoane. Totusi, acest lucru se poate educa. Exista o gramada de traineri care exact cu asta se ocupa: sa elimine teama de auditoriu.

Articolul continua dupa recomandari

Lucrurile se complica atunci cand este vorba despre agorafobie, adica teama de a te gasi in mijlocului unei multimi. O alta fobie este cea fata de insecte, indiferent daca este vorba despre gandaci sau paianjeni. Filmele cu tarantule, filme cu pasari care ataca. Teama e provocata de ceea ce vedem pe un ecran? Psihologii spun ca nici pe de parte.

"De obicei, fobiile sunt specifice persoanelor cu structuri foarte anxioase si care gestioneaza cu greu stresul si ajung sa aiba o anxietate foarte crescuta", explica psihologul Cristina Fulop.

Alti oameni sunt speriati de intuneric, de apa sau de inaltime. De multe ori, aceste fobii sunt declansate de un eveniment coplesitor trait in copilarie, eveniment pe care parintii, bunicii sau profesorii nu au stiut cum sa-l gestioneze.

"Putem sa avem si un astfel de trigger. Daca un caine ne-a muscat in copilarie, e foarte posibil ca teama de caini sa se dezvolte intr-o fobie. Cu cat imi e mai teama de un caine, cu cat voi sta mai la distanta de el", spune psihologul.

Sunt, insa, oameni care au fobii care, aparent, nu au fost provocate de ceva anume. Pur si simplu, exista.

"Teama de apa este simptomul unei nevoi foarte sporite de control a individului. De obicei ne temem de apa, intuneric si de alte lucruri pe care nu putem sa le controlam, trasatura pe care romanii o au in mare masura", a mai spus Cristina Fulop.

Multe dintre fobii sunt tranzitorii, si nu sunt neaparat bine fundamentate.

Ce-i drept, clovnii nu sunt cea mai simpatica aparitie, mai ales cand esti mic si te trezesti in fata unui individ vopsit pe fata, cu un par bizar si cu niste pantofi supradimensionati. Nu-i de mirare ca sunt copii care se pun pe plans isteric numai la gandul ca vor merge din nou in parcul acela, unde in urma cu ceva timp era un clovn care facea animale din baloane. In cazul adultilor, insa, specialistii dau un verdict clar: toate fobiile au legatura cu teama de moarte.