Una dintre cele mai răspândite tulburări de anxietate a epocii moderne este fobia de lift. Aceasta reprezintă vorbim de frica de a te afla în apropierea unui ascensor sau de a te urca în el. Specialiştii sunt de părere că persoanele care au această afecţiune suferă fizic în momentul în care se află faţă în faţă cu obiectul fobiei lor. Cei care suferă de această tulburare nu trebuie să se sperie. Fobia de lift este tratabilă. 

Cei care au această fobie suferă fizic încă din clipa în care ajung în faţa unui ascensor. Specialiştii sunt de părere că această fobie are de cele mai multe ori rădăcina în evenimente care s-au petrecut la un moment dat în viaţa lor.

Articolul continua dupa recomandari

Conform psihoterapeuţilor persoanele care suferă de această fobie pot fi recuperate prin şedinţe de terapie. În marile oraşe, acolo unde ascensoarele se găsesc în majoritatea clădirilor înalte, oamenii sunt obişnuiţi să trăiască şi experienţe neplăcute în lift.

Timpul de intervenţie în caz de defecţiune a liftului este de maximum 60 de minute, conform legii. De cele mai multe ori persoanele care au rămas blocate în ascensoare au fost scoase fie de pompieri, fie de vecini. Aşa se face că nu sunt multe persoane care suferă de aceasta anxietate.

Totuşi, există şi cazuri extreme în care persoanele refuză să se apropie de locurile în care există lifturi. Conform studiilor în 5 şi 10 la sută din populaţie suferă de claustrofobie - teama de spaţii închise, aşa cum sunt ascensoarele.