Procurorii în cazul crimei de la Brașov, unde Florin Buliga și-a măcelărit soția și copii, în luna martie a acestui an, au primit rezultatele analizelor toxicologice.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, specialiştii au găsit în corpul acestuia o substanţă provenind de la consumul de cannabis, menţionând însă că aceasta era inactivă.

Articolul continua dupa recomandari

Totuşi, substanţa activă care ar fi putut avea efect asupra bărbatului nu a fost descoperită.

Rezultatele analizelor toxicologice in cazul lui Florin Buliga

Procurorii au precizat că este posibil ca acesta să fi consumat droguri cu mai mult de 6-8 ore înainte de comiterea faptei, fiind posibil ca la momentul producerii crimelor să nu se mai fi aflat neapărat sub influenţa drogului.

Probele au fost prelevate cu acordul bărbatului, după ce acesta s-a predat şi a fost audiat, au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.

Florin Mircea Buliga şi-a ucis familia în 27 de martie. El a spus în cadrul anchetei că a mers la Mănăstirea Şinca Veche, unde s-a rugat şi a participat la o prelegere ţinută de o măicuţă, care prezenta mănăstirea unor turişti.

Pe drumul spre Braşov, bărbatul spune că a avut o revelaţie şi a conştientizat păcate comise de el, motiv pentru care ar fi vrut să-şi ia viaţa. Cu ajutorul unui cuţit pe care îl avea asupra sa, el susţine că a încercat să se înjunghie în inimă, dar anchetatorii spun că rana produsă a fost una superficială.

Bărbatul a ajuns acasă, iar prima persoană pe care a omorât-o a fost soţia sa. Femeia adormise pe o masă de masaj, iar bărbatul a înjunghiat-o cu un cuţit în inimă.

Familia ucisa de Florin Buliga la Brasov

La jumătate de oră după comiterea faptei, acasă a venit fata lui, în vârstă de 18 ani. El a stat de vorbă cu ea, fără a-i spune însă ce făcuse, iar la un moment dat fata a mers în camera ei şi s-a culcat. Apoi, bărbatul a mers şi a înjunghiat-o în inimă cu acelaşi cuţit cu care el ar fi încercat să se sinucidă.

Ultima victimă a fost băiatul său, de 13 ani. Bărbatul a mers în camera acestuia şi l-a înjunghiat în inimă.

El a povestit anchetatorilor că prin aceste fapte ar fi făcut un bine membrilor familiei sale, considerând că lumea este nedreaptă, iar soţia şi copiii săi se află acum într-o lume mai bună şi sunt liniştiţi.

Bărbatul a recunoscut că în trecut a avut probleme cu alcoolul şi că ocazional mai consumă cannabis.

Expertiza psihiatrică a stabilit că bărbatul a avut discernământ scăzut în momentul comiterii faptelor. Anchetatorii susţin că rezultatul acestei expertize psihiatrice înseamnă că bărbatul poate răspunde penal pentru faptele sale.

Sursa: News.ro