Florentina Gavrilă, o tânără din Constanţa care a iniţiat mai multe strângeri de fonduri pe Facebook, în numele unor oameni bolnavi, a precizat, într-un interviu pentru Observator.tv, că nu s-a gândit niciun moment să folosească în scop personal banii strânşi din donaţii, aşa cum a fost acuzată.

Tânăra, şi ea diagnosticată cu leucemie în trecut, a precizat că aştepta soluţionarea unei cereri de înfiinţare pentru o fundaţie, pentru a avea o susţinere legală în ceea ce priveşte documentaţia şi justificarea legală în sensul unor prezente sau viitoare demersuri de donaţii pentru persoane bolnave.

Articolul continua dupa recomandari

Beneficiarii donaţiilor au acuzat-o că şi-a însuşit banii

Tânăra precizează că s-a ocupat de o campanie de donaţii pentru Adelina, o fetiţă bolnavă de leucemie, pentru care zeci de oameni care au vrut să ajute i-au transferat tinerei în cont, până acum, 40.000 de euro.

De asemenea, tânăra s-a ocupat şi de o campanie de strângere de fonduri pentru Andrei, un tânăr în vârstă de 19 ani, din Constanţa, diagnosticat cu o formă extrem de gravă de cancer. Până în prezent, oamenii au donat în contul iniţiatoarei, dar în numele lui Andrei, aproximativ 7.500 de euro.

În ambele cazuri, tânăra a declarat pentru Observator.tv că a comunicat rudelor persoanelor pentru care se ocupa de donaţii sumele strânse în cont şi faptul că urmează să fie virate în curând, însă are nevoie de câteva zile pentru înfiinţarea unei fundaţii, pentru a se ocupa de aceste campanii în mod legal şi nu ca persoană fizică. Însă, persoanele respective au acuzat-o că nu vrea să le mai dea banii din donaţii, considerând suspecte explicaţiile şi comportamentul tinerei.

Conturile pentru donaţii, deschise în Italia

Florentina Gavrilă, tânăra acuzată că şi-ar fi însuşit banii din donaţii, a declarat pentru Observator.tv că a folosit pentru campaniile de donaţii conturile unei bănci din Italia, pentru că în România nu sunt reglementate astfel de donaţii prin Facebook.

Toţi banii se aflau acolo, iar tânăra a prezentat şi acte în acest sens. Însă, spune ea, gândindu-se că este vorba despre sume mari şi probabil autorităţile din România îi vor cere socoteală în legătură cu transferul unor astfel de sume, a demarat înfiinţarea unei fundaţii, al cărei obiect de activitate să fie exact strângerea de fonduri pentru persoanele bolnave.

În cererea de înfiinţare a fundaţiei, este obligatoriu să se specifice şi o sumă de bani care să reprezinte capitalul fundatiei, sau patrimoniul asociaţiei, iar tânăra a declarat suma de bani pe care o avea în cont ca fiind capitalul fundatiei, urmând ca după activarea fundaţiei (10-14 zile de la cerere) toţi banii proveniţi din donaţii să fie transferaţi beneficiarilor pe cale legală şi transparentă, în linie cu legile în vigoare.

Însă, familiile nu au fost de acord cu un astfel de demers, cerând imediat banii proveniţi din donaţii, iar de aici ar fi pornit toate acuzaţiile ulterioare.

Florentina Gavrilă: Mereu adevărul iese la iveală şi eu îl voi demonstra

Tânăra neagă că şi-ar fi însuşit banii din donaţii, explică ce s-a întâmplat şi precizează că toţi banii din donaţii vor fi viraţi familiilor.

"Erau atât de disperaţi pe internet, le-am văzut postările şi m-am oferit să îi ajut, pentru că am avut şi eu leucemie şi ştiu ce înseamnă. Eu nu m-am gândit ca să fac ceva notarial, pentru că aşa cum pe mine m-au ajutat oamenii şi au donat sânge şi mi-au donat şi bani şi tot ce a fost necesar, m-am gândit că şi eu trebuie să fac acelaşi lucru pentru alţii şi să am încredere în ei. Problemele au apărut când le-am spus că vreau să deschid o fundaţie, pentru că s-au strâns sume foarte mari de bani. Nici nu mă aşteptam să se strângă atâţia bani, eu am început să-i ajut din luna ianuarie. Eu doar le-am zis că vreau să deschid fundaţie, că e vorba de sume foarte mari şi vreau să fie totul legal şi nu vreau ca ANAF-ul să îmi facă probleme", a precizat tânăra.