O tânără din comuna Mălini, județul Suceava, a fost scoasă dintr-o fântână adâncă de 28 de metri de către pompierii de la Detașamentul Fălticeni.

Incidetul s-a petrecut marți, în jurul orei 14:00, în satul Pâraie. Din motive încă necunoscute, femeia de 23 de ani a câzut în fântâna adâncă, însă în urma căzăturii a rămas conștientă și stabilă.

Articolul continua dupa recomandari

Pompierii militari au intervenit imediat la fața locului cu o autospecială și accesorii specifice, asistați de o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ).

Potrivit obiectivdesuceava.ro, tânăra a fost scoasă destul de repede din fântână, fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare.