O fată din Constanţa a apelat la ajutorul oamenilor de pe Facebook pentru a o găsi pe Ana, cea mai bună prietenă a ei din copilărie.

Povestea celor două prietene a impresionat sute de oameni care au distribuit postarea lui Catrinel Chiriac-Hemmerth, în speranţa că cineva o va recunoaşte pe Ana, cea mai bună prietenă a fetei din Constanţa.

Articolul continua dupa recomandari

UPDATE 3 mai 2019. În urma postării de pe Facebook, care a fost distribuită de peste 1000 de persoane, cele două prietene din copilărie au reuşit să se regăsească.

"O asteptam nerabdatoare in fiecare vara, sa revina, sa ne jucam cel mai frumos din lume cu papusi si milioane de vise. Ea statea la Bucuresti, eu la Constanta. In fiecare vara, venea impreuna cu bunica ei, Nuțu, invatatoare la Bucuresti, la strabunica (adica mama lui Nutu), care locuia la o casa distanta de blocul nostru. Cand dadea caldura, ieseam zilnic pe balconul de la bucatarie, de unde puteai vedea balconul strabunicii, sa verific daca nu a venit cumva Ana.

Cand Ana iesea pe terasa si nu ma vedea, ma striga nerabdatoare :”Catrineeeeeel, am veniiiit! O lasati afara pe Catrineeeel?” Toata strada de copii stia ca nu ma mai joc cu ei, pentru ca venise Ana de la Bucuresti. Si Ana avea prioritate. Avea atata prioritate, incat, desi nu imi placea, ma duceam la ea sa facem lectii la matematica impreuna sub stricta supraveghere a bunicii ei.

Noi rezolvam fractii si Nuțu rezolva pentru noi niste cartofi prajiti aproape topiti cu branza si oua, cum numai in tigaile de la Constanta se puteau face asa. Mama se crucea ca imi petrec zile de vara facand exercitii la matematica, pentru ca nimic altcineva inafara de motivatia de a merge la plaja cu Ana, nu m-ar fi convins sa imi bat capul in caiete cu patratele.

O fată din Constanţa o caută pe Ana, cea mai bună prietenă din copilărieVezi 2 imagini în Galerie

Dupa ce terminam cateva din cele 100 de probleme pe care trebuia sa le rezolvam pe vara, Nutu ma trimitea acasa sa ma pregatesc de plaja. Ritual. La 17.00 fix eram la Plaja Modern, fosta Doi Papuci. Nu intindea saraca Nutu bine prosoapele pe jos, ca noi deja eram in apa la fix 6 pasi de mal, ca sa fim in vizorul ei. Un pas mai departe de cei 6 si Nutu, care statea la mal in pozitie de soldat, pazind ba prosoapele, ba pe noi, ne facea deja semn cu mana sa ne intoarcem.

Negocierile erau crunte, mai ales ca noi faceam tumbe in apa si ni se parea ca exagereaza cu distanta. Mereu ne masuram si nu ne ajungea nivelul apei nici pana la piept. Aia ar fi fost pentru noi adevarata balaceala de profesionisti. Dar Nutu nu si nu, nu se risca. Insa, apreciam, atat cat primeam. Mai ales Ana, care nu avea parte de avantajul acesta al scaldatului decat cateva saptamani pe an.

Uneori, cand ne jucam, mai mergeam si in camera strabunicii. Strabunica arata ca un soi de inger. Era mereu imbracata in camasi de noapte albe sau crem, lungi pana in pamant, parca ar fi fost dantela sau matasuri si din cauza batranetii statea mai mereu intinsa la orizontala in pat, intr-o camera boema cu ferestre foarte inalte.

Mergeam la strabunica sa o vedem, sa stie ca suntem acolo si ca intr-un fel, ii multumim subtil si inca inconstient pentru prietenia noastra. Stiam ca daca strabunica nu ar fi fost acolo, nici eu cu Ana nu ne-am fi intalnit. Stiam ca daca strabunica nu o sa mai fie acolo, nici eu cu Ana, poate nu o sa ne mai intalnim. Motivul principal, pentru care venea Nutu si isi mai lua si nepoata din cand in cand, era mama ei. De aceea, poate, ne si parea ca un inger.

Apoi, a urmat tabara de la Cheia. Scoala lui Nuțu pregatea o excursie cu vreo doua clase si i-au propus mamei sa ma lase si pe mine. Saraca mama era traumatizata de cuvantul “tabara” avand in vedere ca din ultima venisem cu ceva kilograme lipsa, pentru ca mancasem doar napolitane si mestecasem guma de mestecat Turbo cam toata perioada.

La cantina mirosea mereu urat si “evitam” elegant pranzul sau cina si imi imaginasem ca pot supravietui din cateva dulciuri. Ceea ce s-a si intamplat. Ca sa nu mai pun la socoteala ca ma indragostisem, nu mi se raspundea de catre baiat cu aceeasi moneda si asta a contribuit in plus la kilogramele mele lipsa. Cand m-am intors, mama s-a transfigurat si a zis :”s-a terminat fetito cu taberele, ca tu te intorci pielea si osul din ele”.

Totusi, in ciuda traumelor traite de ea, a zis ca sub supravegherea atenta a lui Nuțu privind alimentatia mea, mai merge sa faca o incercare. Si, uite asa, cu sapca aia verde fosforesent si scaldata in blugi scurti, am plecat cu Ana, maxim de bucuroasa, in tabara la Cheia. A fost ca un vis si noi doua am facut numai nebunii specifice varstei. Am fugit prin balti, paraiase si paduri, am dansat, am cantat, am cutreierat, ne-am bronzat, ne-am indragostit de baieti si va vine sa credeti sau nu, am si mancat. Mancare adevarata, ma refer.

Intr-o zi, strabunica Anei a murit. Legatura noastra a inceput sa se zdruncine, pentru ca nu ne mai vedeam asa des. Ne-am mai trimis scrisori, scrise de mana, cu stiloul, pe care inca le mai am. Apoi, am auzit cumva ca Ana ar fi plecat in America cu parintii ei. Pentru totdeauna. Si liniste. America era asa departe, parca ar fi fost pe luna. Nu stiu exact de cand, dar de atunci, de cand nu mai stiu, eu nu am mai auzit nimic de Ana. Si nici ea de mine.

Pozele astea sunt facute in 1996. Sunt singurele fotografii pe care le am cu ea. Au trecut peste 20 de ani si mi-ar placea sa o gasesc pe Ana.

Numele ei complet este Ana Bucuroiu (din ce imi amintesc), asa ca daca ati fost la scoala cu ea sau in cartier (Cotroceni) sau daca aveti cea mai mica informatie cum as putea sa o gasesc, as aprecia mult un mesaj privat!

Mi-e dor de Ana!", se arată în postarea tinerei care îşi caută cea mai bună prietenă.