Cazinoul din Constanţa nu şi-a recăpătat, deocamdată, gloria de odinioară! Mai norocos, însă, a fost Farul Genovez, aflat pe faleza din Constanţa, care luminează din nou, după 107 ani de întuneric.

Meritul aparţine autorităţilor locale, care au colaborat la acest proiect cu Uniunea Armenilor din România. Asocierea nu este întâmplătoare. Farul a fost construit de către inginerul francez de orgine armeană Artin Aslan, nimeni altul decât bunicul Anei Aslan.

Articolul continua dupa recomandari

Clădirea farului e învăluită în mister, iar originea ei este - şi acum - de domeniul legendei. Una dintre ele spune că numele a fost dat de turci, impresionați de clădirile din Constanţa, pe care le-au asemănat cu cele genoveze.

Şi au decretat că oraşului i se potriveşte perfect denumirea Genevis Kale. În traducere, Cetatea Genoveză. Şi nu este singura legendă.

Diana Slav - ghid turistic: Un negustor genovez s-a izbit cu nava de stânci pe o furtună pe timp de noapte şi a fost salvat de familia care locuia în zona. Şi-atunci a construit primul far ca altii sa nu mai piarda tot, cum a pierdut el.

Dincolo de legende, în realitate, clădirea a fost ridicată de o companie maritimă britanică, pe cheltuiala sa. Aceasta a angajat armeni, pentru că erau renumiţi ca fiind nişte buni constructori. Farul a funcţionat până în 1913, când a fost înlocuit de altele, mai moderne.

Liviu Merdinian - liderul comunitatii armenilor: Mecanismul farului disparuse, nu se stie cnad; a fost extras pentru ca el nu mai functioneaza din 1913. Suport nu mai avea, infrastructura trebuia intarita.

Comunitatea armenilor şi municipalitatea s-au apucat de restaurare. Au refăcut zidăria şi instalaţia electrică iar pentru piese rare au apelat la Muzeul de Marină.

Diana Sobaru, purtător de cuvânt primaria Constanţa: Ne bucuram foarte mult ca dupa 107 ani, farul genovez lumineaza din nou in centrul istoric al orasului nostru si toti constantenii si toti turistii se pot bucura de frumusetea lui.

Farul Genovez a fost adaptat vremurilor moderne. Lumina lui nu se mai vede până la 4 kilometri in larg, pentru că ar crea confuzie şi ar deveni un pericol pentru navigaţie.

Lumina lui a fost micşorată astfel încât s-o vadă doar turiştii şi localnicii care se plimbă pe faleza de la Cazino.