O familie cu patru copii din judeţul Hunedoara a primit un cadou nesperat de Sărbători. Oamenii şi copiii lor vor avea de Paşti apă curentă, jucării şi bunătăţi la care nici nu visau. Totul datorită unor oameni cu suflet mare care au vrut să le dea o mână de ajutor şi speră ca exemplu lor să fie urmat şi de alţii.

Maria are doi ani şi nu a mai văzut niciodată atât de multă apă curgând la robinet. Fraţii ei, mai mari, ştiu de la şcoală cum este să te speli pe mâini cu apă caldă. 

Articolul continua dupa recomandari

O familie din Hunedoara a primit apă potabilă de sărbători

Părinţii copiilor sunt oameni sărmani. Trăiesc din alocaţia celor mici şi banii pe care bărbatul îi primeşte muncind cu ziua.

Au şi o grădină în care mai cultivă cele necesare. În aceste condiţii, nu ar fi reuşit niciodată să se racordeze, vreodată, la reţeaua de apă potabilă din sat. 

Florin, tatăl copiilor: Avem patru copii. Este greu, ne descurcăm foarte greu

A fost nevoie de câteva ore pentru ca echipa să facă o minune pentru familia nevoiaşă. În tot acest timp, cei mai mici dintre copii s-au bucurat de celelalte daruri. 

Copiii familiei din Hunedoara s-au bucurat de ghiozdane şi banane

Copiii au primit ghiozdane sau banane şi spun că "ne descurcăm cam bine la şcoală şi acasă. Uneori ne este cam somn, suntem obosiţi. Dar la şcoală punem mâna şi învăţăm, scriem, desenăm"

Cei care au vrut să ajute familia să ducă o viaţă mai bună spun că nu se vor opri aici. Sunt hotărâţi să aibă grijă ca măcar cei mici să nu mai aibă lipsuri. 

Gabriel Ionaşcu: Cu această ocazie noi am identificat şi alte neajunsuri şi nevoi cu care se confruntă familia şi tot ce putem spune e că noi o să fim alături de ei şi o să ne implicăm dacă situaţia o cere 

Mai mult, Gabriel Ionaşcu speră să îi inspire pe toţi cei care pot ajuta să o facă.