Rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după contestaţii, vor fi afişate marţi de către Ministerul Educaţiei, urmând ca, între 8 şi 12 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a să completeze opţiunile în fişele de înscriere, iar pe 20 iulie să fie afişate, de către licee, listele cu elevii admişi.

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi publicate marţi pe site-ul evaluare.edu.ro.

Între 8 şi 12 iulie va avea loc completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţi, pe 19 iulie este programată repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat, iar pe 20 iulie vor fi afişate, de fiecare liceu în parte, listele candidaţilor repartizaţi în acea unitate.

Articolul continua dupa recomandari

Situaţia statistică, înainte de contestaţii, arăta că 75 la sută dintre candidaţi au obţinut medii de cel puţin 5 în timp ce, în 2015 ponderea a fost de 79,3 la sută. Numărul candidaţilor care au obţinut media generală 10 a fost, de 241 în acest an, faţă de 409 în 2015.

Potrivit datelor MENCS, 111.510 candidaţi, au obţinut medii de cel puţin 5 în acest an. Pe tranşe de medii, cele mai multe - 13.533 - sunt cuprinse în intervalul 8 şi 8,49. Cei mai mulţi dintre cei care au obţinut media 10 sunt în judeţul Iaşi, respectiv 23 de elevi.

Cele mai multe note peste 5 au fost obţinute în Brăila - 89,2 la sută, Cluj - 88,9 la sută, Municipiul Bucureşti - 87,2 la sută, Prahova - 85,9 la sută şi Galaţi - 81,9 la sută. La coada clasamentului, cele mai puţine note de minim 5 au fost obţinute în Giurgiu - 55,1 la sută, Teleorman - 60 la sută, Mehedinţi şi Călăraşi, ambele cu 64,9 la sută.

Prezenţa a fost de 96,7 la sută dintr-un total de 153.673 înscrişi. Potrivit centralizării, 16 elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă.

CALENDARUL ADMITERII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL DE STAT 

5 iulie 2016: Afişarea rezultatelor finale după contestaţii

11 - 13 iulie 2016: Repartizarea candidaţilor pe locurile speciale pentru romi

14 - 16 iulie 2016: Înscrierea şi repartizarea candidaţilor pentru învăţământul special

8 - 12 iulie 2016: Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a

Completarea fişelor de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a proveniţi din alte judeţe, la centrul special desemnat din judeţul pentru care solicită înscrierea

8 - 12 iulie 2016: Introducerea în baza de date computerizată a datelor din fişele de înscriere

9 - 13 iulie 2016: Verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor editate de calculator, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator

14 iulie 2016: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul judeţean de admitere/al municipiului Bucureşti, precum şi a listei absolvenţilor care nu participă la repartizarea computerizată

Predarea de către comisia din centrul de înscriere a fişelor de opţiuni originale la centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti

15 iulie 2016: Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere judeţene/al municipiului Bucureşti la Centrul Naţional de Admitere

16 - 17 iulie 2015: Verificarea şi corectarea bazelor de date de către Comisia Naţională de Admitere şi comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, transmiterea modificărilor la comisia naţională 18 iulie 2016 Corectarea erorilor şi confirmarea încheierii modificărilor

19 iulie 2016: Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la dataînceperii cursurilor anului şcolar 2016 - 2017

20 iulie 2016: Afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial a listelor cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat din judeţ/municipiul Bucureşti

20 iulie 2016: Afişarea de către fiecare unitate din învăţământul liceal a listei candidaţilor repartizaţi în acea unitate

21 iulie - 29 iulie 2016: Depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.

Sursa: News.ro