Peste 20.000 de locuitori ai unei localităţi din statul Minas Gerais au fost evacuați, de teama că un al doilea dig ar putea să se rupă, după cel care a cedat vineri și a provocat moartea a 37 de oameni și dispariția altor 250.

Sirene de alarmă au răsunat duminică, după ce ploi puternice au cauzat o creştere considerată îngrijorătoare a nivelului apei reţinute de acest al doilea dig al unei exploatări miniere aparţinând companiei Vale, în apropiere de Brumadinho.

Articolul continua dupa recomandari

”Ne aflăm în faţa unei situaţii de risc iminent, deşi nu a avut loc vreo ruptură pentru moment. Supraveghem situaţia”, a declarat Pedroa Aihara, un purtător de cuvânt al pompierilor de la nivelul statului.

Al doilea dig se află la aproximativ 50 de metri de cel care s-a rupt vineri, eliberând un torent de noroi care a luat la vale clădiri şi instalaţii aparţinând societăţii miniere, dar şi locuinţe.

Aproximativ 250 de persoane erau date dispărute în continuare, iar potrivit unor oficiali locali probabil că au murit.

Bilanțul primei catastrofe: 37 de morți

Pompierii au anunţat duminică că bilanţul provizoriu  a crescut la 37 de morţi.

Ultimul bilanţ oficial, provizoriu, anunţa sâmbătă că s-au găsit 34 de corpuri în mareea de noroi care s-a revărsat din baraj, însă pompierii au anunţat duminică faptul că s-au înregistrat alte trei corpuri.

Căutarea unor supravieţuitori, care urma să fie reluată duminică dimineaţa, după ce a fost întreruptă sâmbără seara, a fost suspendată din cauza alertei lansate din cauza riscului ruperii altui baraj.

”Acest risc este real, iar de aceea echipele noastre şi-au întrerupt căutările şi se consacră numai evacuării populaţiei care locuieşte în zone ce ar putea fi afectate”, a declarat pentru presă şeful corpului local al pompierilor, Pedro Aihara.

Sursa: News.ro