Au apărut primele concluzii ale anchetei inițiate de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR)  după ce un elicopter a aterizat în parcarea unui club din Mamaia, imaginile surprinse atunci devenind virale pe Internet.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit AACR, pilotul elicopterului care a aterizat în parcarea clubului Nuba din Mamaia a comis mai multe nereguli, iar ancheta va continua pentru a se stabili ce măsuri sunt necesare.

Autoritatea Aeronautică Civilă Română menționează că neregulile care i se impută pilotului sunt faptul că a aterizat într-un loc neconform, nu a completat planul de zbor, nu a oprit elicea elicopterului după aterizare pentru a permite pasagerilor să coboare, a permis ca un pasager să se așeze pe locul din stânga sa în timpul zborului.

Iată primele concluzii anunțate de AACR în acest caz:

"În conformitate cu prevederile HG 405/1991 cu toate modificările ulterioare coroborate cu OMTCT nr. 1185/2006, Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) este organismul tehnic specializat care are ca obiect de activitate exercitarea funcţiei de supervizare a siguranţei zborului în aviaţia civilă la nivel naţional.

Concret, acest lucru se realizează, printre altele, și prin funcția de certificare şi supraveghere continuă a operatorilor aerieni și a personalului aeronautic civil.

În baza atribuțiilor de mai sus, ca urmare a materialelor media prezente in spațiul public cu privire la aterizarea elicopterului înmatriculat YR-JTA, în data de 28.04.2018, în parcarea unui club din stațiunea Mamaia, AACR s-a autosesizat și a declanșat analiza modului de planificare și desfășurare a acestei misiuni de zbor de către operatorul aerian și de către pilotul aeronavei, pentru a stabili gradul de conformare cu legislația aplicabilă și pentru a aplica toate măsurile necesare, punitive sau de alta natură, în conformitate cu reglementările și procedurile aeronautice.

Astfel:

1. În ceea ce privește operatorul aerian MIR AERO S.R.L. au fost identificate neconformități față de prevederile Regulamentului (EU) nr. 965/2012 şi anume: art. CAT.OP.MPA.105 - folosirea aerodromurilor și locurilor de operare și art. ORO.MLR.100 - Manualul de operațiuni. De asemenea, au fost identificate încălcări ale HG 912/2010 cu toate modificările și completările ulterioare şi anume: art. 8 alin. (1) și (3) (utilizarea aerodromurilor civile).

2. În ceea ce privește pilotul comandant al aeronavei YR-JTA care a efectuat această misiune de zbor, au fost constatate o serie de neconformități cu privire la aplicarea prevederilor Manualului de Operațiuni al operatorului aerian MIR AERO S.R.L. şi anume: completarea planului de zbor zilnic, debarcarea din elicopter a persoanelor, transportul unei persoane pe locul de pilotaj din partea dreaptă, completarea planului de zbor operațional și completarea fișei de încărcare și centraj.

Menționăm faptul că Autoritatea Aeronautică Civilă Română, pentru a stabili dacă acest mod de lucru a fost unul izolat sau este repetitiv și pentru a analiza în detaliu modul de implementare a procedurilor declarate și aprobate cu privire la planificarea și efectuarea misiunilor de zbor, își continuă analiza și va efectua audituri la sediul operatorului aerian MIR AERO S.R.L. De asemenea, activitatea pilotului comandant va face obiectul unei comisii constituite în baza Regulamentului (EU) 1178/2011 pentru stabilirea măsurilor care se impun în baza prevederilor art. ARA.GEN.355 din același regulament".